Haţegan, decizii controversate în Man. City-Dortmund! Românul, criticat dur: „Ar trebui să meargă la un control!”
0Marţi seara, Ovidiu Haţegan a condus meciul din prima manşă a sfertului de finală din Liga Campionilor, Manchester City - Borussia Dortmund, partidă încheiată cu victoria gazdelor, 2-1
Prima repriză a partidei de pe Etihad Stadium a fost una de coşmar pentru arbitrul român. Mai întâi, în minutul 29, Haţegan a acordat o lovitură de la 11 metri pentru gazde, după ce a judecat drept fault o intrare a lui Emre Can (Dortmund) asupra lui Rodri (Man City) şi i-a arătat cartonaşul galben jucătorului oaspeţilor. După ce a verificat faza mai bine de un minut, cu ajutorul tehnologiei VAR, Haţegan a anulat lovitura de pedeapsă, dar nu şi cartonaşul galben arătat lui Can, în timp ce Rodri nu a fost avertizat pentru simulare.
În minutul 37, la poarta cealaltă, Bellingham (Dortmund) i-a suflat mingea portarului Ederson şi, scăpat singur spre poarta goală, ar fi înscris fără probleme, însă Haţegan a judecat faza drept joc periculos şi a oprit acţiunea de atac înainte ca mingea să fie trimisă în plasă. Bellingham a primit cartonaşul galben, chiar dacă reluările au arătat că el a fost cel lovit. Mai mult, faza nu a fost verificată cu VAR.
Unul dintre jucătorii de bază ai celor de la Borussiei Dortmund, Jadon Sancho, absent din cauza unei accidentări, s-a revoltat la adresa lui Haţegan pe reţelele de socializare. ”Acest arbitru ar trebui să meargă la un control!”, a scris Sancho pe contul personal de Twitter.
În final, Manchester City s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0), după golurile marcate de De Bruyne '19 şi Foden '90, în timp ce Reus '84.a înscris pentru Borussia Dortmund,
Gsp.ro a făcut o selecţie a celor care s-au arătat contrariaţi de deciziile arbitrului român:
Gabriele Marcotti, jurnalist ESPN şi Corriere dello Sportt: „Înţeleg de ce nu au putut să revadă faza la VAR, pentru că a fluierat înainte să intre mingea în plasă, dar nu mi se pare just. Nu e o seară grozavă pentru Haţegan”
Henry Winter, jurnalist la Times Sport: „Foarte, foarte bizar arbitrajul lui Ovidiu Haţegan până în acest punct”
John Bennett, reporter BBC Sport: „Nu veţi găsi decizii de arbitraj mai rele decât anularea golului lui Jude Bellingham. De ce să fluieri atât de rapid, când ai varianta să verifici la VAR?”