Hary Dumitraş: "Vom încerca să jucăm altceva în Challenge Cup"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Lupii" Bucureştiului debutează în Challenge Cup * Foto: Marian Burlacu
"Lupii" Bucureştiului debutează în Challenge Cup * Foto: Marian Burlacu

Selecţionata "Lupii Bucureştiului" va debuta mâine, la ora 15.00, în ediţia 2011/2012 a Challenge Cup. Adversara rugbyştilor români va fi echipa italiană Crociati Parma, iar disputa este programată pe stadionul "Arcul de Triumf".

"Lupii" şi-au pregătit debutul în competiţie la Izvorani, unde au efectuat o serie de antrenamente în care s-a pus accent pe organizarea jocului. "După cum ai văzut, am încercat o serie de scheme în care am alternat momentele de joc pe înaintare cu cele în care am deschis pe treisferturi. Vom încerca să jucăm altceva, însă vom avea nevoie de timp pentru această schimbare. Nu mai putem continua să jucăm numai cu înaintarea fiindcă aceasta nu potea duce tot greul timp de 80 de minute", a declarat pentru "Adevărul" Hary Dumitraş, coordonatorul colectivului tehnic din care mai fac parte Eugen Apjok şi Cristi Brănescu.

Aceştia au anunţat numele jucătorilor pe care vor conta în meciul cu italienii:

XV-LE DE START: 15. Vlaicu - 14. Niacşu, 13. Gal, 12. Dinis, 11. Apostol - (md) 10. Dimofte, (mg) 9. Diaconescu - 7. Lucaci, 8. Ianus, 6. Macovei (cpt.) - 5. Danilă, 4. Raţiu - 3 Nere, 2. Rădoi,  1 Baraulea.

Rezerve: 16. Căpăţână, 17. A. Ursache, 18. Bădălicescu, 19. Munteanu, 20. Petreanu, 21. Surugiu, 22. I. Florea, 23. Bărbuliceanu.

Biletele de acces la meci se vor găsi şi mâine, începand cu ora 12.00, la casele de la intrarea in stadion. Ele costă 10 lei la tribuna a II-a şi 20 lei la tribuna I.

Meciul nu este televizat.

În celălalt meci al grupei, Worcester (Anglia) - Stade Francais (Franţa) 14-23.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite