Handbalul feminin romanesc a intrat in bezna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Echipa nationala condusa de Dumitru Musi s-a intors de la Campionatul Mondial cu cel mai umilitor rezultat din istoria federatiei

Nimeni, dar absolut nimeni nu putea anticipa dezastrul care avea sa cada la inceputul lunii decembrie asupra handbalului feminin romanesc. Rusinea suferita de echipa nationala a Romaniei la Campionatele Mondiale desfasurate in Italia, la Merano, nu va putea fi uitata ani buni de acum inainte. Echipa condusa de Dumitru Musi a reusit contraperformanta de a incheia editia de anul trecut a CM pe locul 17, aceasta fiind cea mai proasta clasare din istoria Federatiei Romane de Handbal. Umilinta de a rata in premiera calificarea in optimile de finala ale competitiei a fost intrecuta doar de rezultatul de-a dreptul scandalos din meciul cu Angola. Handbalistele noastre au atins atunci penibilul, pierzand cu 28-27. Au urmat infrangerile cu Spania, Suedia si Ungaria, la "pozitive" putand fi trecuta doar victoria din meciul cu Congo. Intoarcerea in tara nu a fost scutita de momente tragi-comice, Hutupan si compania fiind dezbracate de geci pe Aeroportul Otopeni, acestea fiind trecute pe inventar la federatie. Prin evolutia nationalei din Italia, handbalul romanesc a intrat in bezna. Bineinteles, socul nu putea sa nu aiba si urmari. Primul si singurul care s-a sacrificat a fost antrenorul lotului national, Dumitru Musi. Demisia a fost anuntata inca de la Merano, dar ea nu a fost acceptata decat la o saptamana de la intoarcere, in cadrul unei sedinte de analiza la care au luat parte majoritatea antrenorilor echipelor din primul esalon. Acuzele nu au lipsit, principalul vizat fiind Dumitru Musi, considerat vinovat pentru selectia subiectiva a componentelor lotului national, dar si pentru sistemul de joc abordat la mondiale. Acceptarea demisiei lui Musi nu a adus insa si numirea unui nou antrenor. Acest lucru urmeaza sa se intample pe 20 ianuarie atunci cand se va reuni din nou Consiliul de Administratie al Federatiei Romane de Handbal. In carti pentru preluarea functiei de selectioner sunt Cornel Badulescu, Dinu Cojocaru, Mariana Tarca, Gheorghe Tadici, Alexandru Mengoni si Bogdan Macovei. Dintre toti, primul are cele mai mari sanse, antrenorul care a mai condus nationala feminina si la Campionatul European din 1996 fiind in acest moment liber de contract.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite