Hamilton: "Faptul că nu sunt favorit mă poate avantaja"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu numai două curse înainte de finalul sezonului, Lewis Hamilton are de recuperat un deficit de 21 de puncte faţă de liderul Fernando Alonso. Cu toate acestea, el consideră că poate fi avantajat în lupta pentru titlu de faptul că nu este principalul favorit la câştigarea trofeului.

"Suntem incitaţi, avem totul de câştigat şi nu prea multe de pierdut. În orice sport, chiar şi în fotbal, dacă ai mingea este mai rău să fii urmărit decât să urmăreşti. Voi merge la aceste ultime două curse pentru a da totul şi cred că pot să câştig. Dacă nu aş fi crezut nu aş fi stat aici, ci aş sta acasă. Echipa mea ştie că nu voi renunţa şi simt că asta se transmite în întreaga echipă. Suntem încă în luptă pentru ultimele două curse. Încă este posibil", a spus el.

Britanicul recunoaşte că că stilul său agresiv de pilotaj îl predispune la greşeli de pilotaj, însă afirmă că este entuziasmat de sprijinul pe care fanii i l-au acordat."Sprijinul pe care l-am avut a fost incredibil. Ei nici nu pot să ştie cât de mult apreciez şi sunt acolo să dau totul. Ştiu că am avut unele curse proaste şi rezultate nu dintre cele mai bune, dar asta este viaţa, cu toţii facem greşeli", a mai spus el.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite