Halep la Wimbledon: Simona a fost irezistibilă cu Azarenka şi e la o victorie de locul 1 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (2 WTA) e în turul IV la Wimbledon, după un meci în care, pur şi simplu, a refuzat să cedeze în primul set, după care a făcut furori în setul doi.

După trei meciuri uşuoare, cam de încălzire şi acomodare cu iarba, Simona Halep a dat examenul cel mai dificil în turul IV. 

Victoria Azarenka (683 WTA) a născut în luna decembrie, însă a reuşit să revină în circuitul feminin mai devreme decât s-a preconizat iniţial. La Wimbledon, fostul lider mondial a bifat doar al doilea turneu din acest an, după cel de la Mallorca în care a ieşit în turul II, pierzând cu Konjuh (29 WTA).

La Londra, sportiva din Belarus a trecut, pe rând, de Bellis (40 WTA), Vesnina (16 WTA) şi Watson (102 WTA) pentru a ajunge faţă în faţă cu Simona Halep. Iar primul set al duelului a fost unul extrem de echilibrat în care românca n-a condus niciodată, însă a reuşit să ajungă la tie-break, acolo unde a jucat impecabil.

În primul game, Azarenka s-a dus la 40-0, a comis o dublă greşeală, dar şi-a făcut serviciul la 30. Game-ul următor, primul pe serviciul lui Halep, s-a transformat într-un maraton. Simona s-a dus la 40-15, dar n-a putut să închidă game-ul. Azarenka a egalat, apoi a avut trei mingi de break, iar la a patra a făcut 2-0.

Românca şi-a revenit, totuşi, mai repede decât în meciul din turul II, atunci când a fost condusă cu 0-3 de Haddad-Maia. De această dată, Halep a făcut re-break pentru 1-2. Imediat, constănţeanca şi-a făcut şi serviciul, relativ uşor, la 30, iar egalitatea s-a restabilit: 2-2. După două game-uri pierdute, Azarenka (27 de ani) a punctat, din nou, pe tabelă, făcându-şi serviciul la zero: 3-2. Game-ul alb i-a dat aripi sportivei din Belarus care, din nou, s-a distanţat printr-un break la 30: 4-2.

Halep s-a ţinut însă aproape de adversara ei şi a replicat în game-ul următor printr-un re-break identic, tot la 30: 4-3. 4-4 a venit imediat, încă un semn că meciul va fi pe muchie de cuţit. Jucătoarea din Belarus a trecut, din nou, în frunte, făcându-şi serviciul: 5-4. Halep a servit apoi pentru a rămâne în set, ceea ce a şi reuşit deşi, la un moment, Azarenka egalase de la 0-30.

Pentru prima dată, Halep a fost pe punctul de a trece în avantaj, atunci când a condus cu 30-0 pe serviciul adversarei. Azarenka a luat patru puncte la rând însă şi a făcut 6-5. Din nou, Simona a ajuns cu spatele la zid, în situaţia de a servi pentru a rămâne în set. Ceea ce a izbutit iarăşi, trimiţând primul set în tie-break. Aici, sportiva din Belarus a condus cu 1-0, dar apoi a fost spulberată cu 7-3. Primul set a durat 54 de minute.

Halep, formidabilă

Setul doi aproape că a fost fără istoric! Halep s-a dus la 5-0, dominându-şi, pur şi simplu, adversara. Constănţeanca a rezolvat calificarea, impunându-se cu 6-2, la a patra minge de meci, după o oră şi 30 de minute.

Pentru jucătoarea din România urmează un duel, în sferturi, cu Johanna Konta (7 WTA). Aceasta a învins-o, astăzi, pe Caroline Garcia (22 WTA), scor 7-6, 4-6, 6-4. Dacă va câştiga acel meci şi va ajunge în semifinale, Halep va deveni, în premieră, lider mondial, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

CITEŞTE ŞI:

*Halep la Wimbledon: ce onoare pentru Simona! Românca va juca, mâine, pe arena principală. Ora meciului

*Halep la Wimbledon: Simona a explicat cum a învins-o pe Azarenka. Ce spune despre partida din sferturi

*Halep la Wimbledon: viitoarea adversară a Simonei n-a pierdut niciodată în faţa ei în turneele organizate de WTA

*CTP, descriere savuroasă după victoria obţinută de Halep: „A învins această ursuoaică cu pui, extrem de periculoasă“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite