Halep, victorie mare la Cincinnati, după un meci sufocant cu Alexandrova! Ce au remarcat comentatorii americani

Halep, victorie mare la Cincinnati, după un meci sufocant cu Alexandrova! Ce au remarcat comentatorii americani

Simona Halep (4 WTA) a încercat să treacă peste accidentarea suferită la Rogers Cup. A câştigat prima partidă disputată la Cincinnati, în turul II, însă s-a văzut că românca nu e la capacitatea maximă.

Răpusă de o accidentare la tendon la Toronto, Simona Halep (4 WTA) a venit la Cincinnati, turneu ei preferat din SUA, probabil, mai mult pentru a-şi evalua situaţia medicală înainte de US Open (26 august - 8 septembrie). Iar sorţii i-au scos în cale o adversară incomodă, Ekaterina Alexandrova (43 WTA), o rusoaică de 24 de ani care, în acest sezon, a avut victorii importante la Bencic (12 WTA), Mertens (23 WTA) şi Wozniacki (19 WTA).
 
Primul set a început cu trei game-uri făcute pe serviciu, după care s-a consumat momentul care a cântărit enorm în desfăşurarea ulterioară a jocului! În al patrulea game, Halep a avut patru mingi de break, de 3-1, însă le-a irosit pe toate!
 
Ieşită dintr-un moment dificil, Alexandrova a egalat (2-2), după care, pe val, a izbutit primul break al meciului, la zero: 3-2! A fost începutul sfârşitului pentru Halep care a fost aproape de a-şi pierde, din nou, serviciul la 4-2 pentru jucătoarea din Rusia. Chiar dacă a salvat mingea de break, acest lucru n-a ajutat-o pe „Simo“ care a cedat setul în 35 de minute: 3-6.
 
Lipsită de agresivitate, Halep a continuat să fie dominată de Alexandrova care, în debutul setului secund, s-a dus repede la 2-0. Inclusiv comentatorii americani au remarcat că „Simo“ nu e în apele ei la un turneu unde a jucat trei finale în ultimii patru ani. Chiar şi aşa însă, fostul lider mondial s-a luptat şi a izbutit să rămână în meci, făcând un break pentru a se apropia la 1-2. Imediat, după un game extrem de disputat, în care a salvat şi o minge de re-break, Simona şi-a făcut serviciul: 2-2.
 
Au urmat şase game-uri în care s-a mers pe serviciu, până la 5-5, scor la care Halep a făcut break pentru a-şi lua, în premieră, un avans de un game: 6-5. Cu un moral ridicat, având în faţă şi o jucătoare oarecum căzută după pierderea serviciului, Simona a izbutit un game alb pentru a egala scorul: 7-5.
 
Ajunsă în decisiv, Halep, ca o mare jucătoare, a reuşit să-şi crească nivelul jocului, deşi, în mod evident, nu era în cea mai bună formă! Au fost patru game-uri pe serviciu, în al doilea, Simona salvând două mingi de break. La 2-2, românca a beneficiat de prima ei minge de break în decisiv şi a valorificat-o imediat: 3-2 Halep! Din păcate, imediat, constănţeanca şi-a pierdut serviciul şi s-a restabilit egalitatea: 3-3.
 
Încurajată de modul în care a izbutit re-break-ul, rusoaica a reuşit un game alb pentru a se distanţa la 4-3. Halep a egalat însă, din nou, deşi, la un moment dat, Alexandrova a avut 30-0 pe serviciul româncei: 4-4. Afectată de şansa ratată, Ekaterina şi-a pierdut imediat serviciul, la zero, făcând şi o greşeală dublă: 5-4 Halep! Imediat, Simona a şi închis meciul, făcându-şi serviciul la 15: 6-4!
 
În optimi, Halep va juca cu Keys (18 WTA).
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: