Halep la Toronto: Simona, ca o stâncă în faţa lui Strycova! Românca e în sferturi şi va avea o adversară redutabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) a fost într-o formă excelentă în al doilea meci pe care l-a jucat la Rogers Cup şi nu i-a dat nicio şansă adversarei sale pe care a dus-o în pragul disperării, luând 11 game-uri la rând.

Simona Halep îşi continuă parcursul fără cusur la Toronto. După ce a debutat direct în turul II cu o victorie în minimum de seturi cu Rybarikova (33 WTA), joi seara, constănţeanca de 25 de ani s-a impus şi mai uşor în faţa lui Barbora Strycova (26 WTA).

Echilibrul s-a rupt în primul set la 1-1, atunci când Halep a luat cinci game-uri la rând şi a rezolvat setul, scor 6-1, în 42 de minute. Setul doi a continuat cu dominarea Simonei care s-a dus la 3-0 în 12 şi apoi şi-a adjudecat victoria cu 6-0.

Pentru Simona Halep urmează o confruntare cu Caroline Garcia (21 WTA) în sferturi. Franţuzoiaca de 23 de ani a trecut până acum la Rogers Cup de Cârstea (54 WTA), Lepchenko (68 WTA) şi Bellis (36 WTA), pierzând doar un set în duelul cu Sorana.

Halep şi Garcia s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul feminin, la Sydney, în 2016. Atunci, românca s-a impus pe hard cu 6-4, 2-6, 6-1.

CITEŞTE ŞI:

*Halep la Toronto: s-a anunţat ora meciului pe care Simona îl va juca în sferturi. Fanii vor face noapte albă

Mi-am propus să fiu mai agresivă şi am reuşit să fac tot ce mi-am dorit. Aproape că totul a mers în direcţia dorită de mine. Simona Halep 2 WTA
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite