Halep, taxată în „The New York Times“: Un jurnalist american a remarcat o mare contraperformanţă pentru Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e de peste 40 de săptămâni pe primul loc mondial, însă, din păcate, are o problemă la turneele de Grand Slam.

Simona Halep a ratat mai multe şanse de a ajunge pe locul 1 WTA, însă, odată ce s-a urcat pe fotoliul de lider, aproape că nu s-a mai dat jos de acolo. Mulţi au sperat că, după câştigarea primului Grand Slam la French Open 2018, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu parcursul româncei în turneele majore.

Din păcate, deocamdată, Halep rămâne cu o mare problemă când joacă în competiţiile Grand Slam. La Wimbledon a pierdut în turul III, iar acum, pentru al doilea sezon consecutiv, a fost învinsă după primul meci la US Open. Iar asta în condiţiile în care, înainte de US Open, Simona făcuse furori la Rogers Cup şi la Cincinnati, câştigând nouă meciuri din zece.

După înfrângerea cu Kaia Kanepi (44 WTA), jurnalistul Christopher Clarey de la „The New York Times“ a subliniat o statistică tristă pentru cariera lui Halep la turneele de Grand Slam.

„Simona Halep a jucat în 34 de turnee de Grand Slam şi a pierdut în prima rundă în 12 dintre ele. Nu-mi amintesc de un alt lider mondial consacrat care să fi avut un parcurs atât de inconsistent la turneele de Grand Slam“, a scris Clarey pe Twitter.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite