Halep şi-a analizat următoarea adversară la Melbourne: Ce a remarcat despre Yulia Putintseva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va juca, sâmbătă, în turul III şi, dacă va învinge, va reveni pe teren, cel mai probabil, luni dimineaţă. FOTO: GettyImages
Simona Halep va juca, sâmbătă, în turul III şi, dacă va învinge, va reveni pe teren, cel mai probabil, luni dimineaţă. FOTO: GettyImages

Simona Halep (3 WTA) e la o victorie distanţă de a-şi egala rezultatul de anul trecut la Australian Open, atingerea optimilor.

Dacă va trece de turul III de la Australian Open, Simona ar putea da, teoretic, de ocupanta locului 600 în lume, americanca CiCi Bellis! 

Asta deoarece, în optimi, se vor intersecta învingătoarele duelurilor dintre Halep şi Putintseva şi Bellis şi Mertens (17 WTA). Până atunci însă, „Simo“ îşi îndreaptă toată atenţia spre Putintseva (Kazahstan, 25 de ani, 38 WTA) cu care nu s-a mai întâlnit până acum în circuit. 

Putintseva a furnizat surpriza, trecând în turul II de americanca Danielle Collins (25 WTA), 6-4, 2-6, 7-5. Născută la Moscova, Yulia a reprezentat, mai întâi, Rusia. Apoi, din iunie 2012, concurează sub steagul Kazahstan-ului. Ea a intrat în circuitul feminin, în 2009, şi cea mai bună clasare de până acum a atins-o în februarie 2017, locul 27 WTA.

La turneele de Grand Slam, Putintseva a atins cele mai bune rezultate la French Open, unde a fost sfertfinalistă în două rânduri, în 2016 şi în 2018. La Australian Open, ea n-a depăşit niciodată turul III, fază pe care a atins-o acum, dar şi în 2016. Putintseva are un singur titlu WTA pe care l-a cucerit, anul trecut, la Nurnberg pe zgură. A încheiat 2019 pe locul 34 mondial cu 33 de victorii şi 26 de înfrângeri.

În acest sezon, Putintseva are deja zece meciuri, spre deosebire de Halep care a disputat doar patru partide. Yulia a început sezonul la Brisbane, a obţinut trei victorii în calificări, iar pe tabloul principal a pierdut în al doilea meci, fiind învinsă chiar de Danielle Collins pe care a bătut-o, joi, la Australian Open. Apoi, la Adelaide, Putintseva iarăşi a jucat calificări şi, ajunsă pe tabloul principal, a fost eliminată după prima partidă de Ajla Tomljanovici.

După victoria cu Dart, Halep a fost întrebată despre următoarea ei adversară la Melbourne: „Ştiu că luptă din greu, că e foarte gălăgioasă pe teren. Am văzut câteva meciuri de-ale sale, e o faţă foarte drăguţă, vorbim mereu când ne vedem şi va fi o lupta intensă pentru care voi fi pregătită“.

Putintseva la Australian Open 2020

*Turul I: 6-1, 6-3 cu Hsieh (37 WTA)

*Turul II: 6-4, 2-6, 7-5 cu Collins (25 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite