Halep s-a ţinut de cuvânt: Cine a fost omul care a convins-o să se arunce în apă

Halep s-a ţinut de cuvânt: Cine a fost omul care a convins-o să se arunce în apă

Simona Halep a fost în mare vervă după victoria din Cehia

Imaginile cu Simona Halep în răul Vltava, care străbate Praga, au făcut înconjurul lumii, duminică seară, după victoria cu Elise Mertens (23 WTA) din finală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep (2 WTA) ajunsese, la un moment dat, între august 2018 şi mai 2019, la trei finale pierdute, la Cincinnati, Doha şi Madrid. Acum însă, ea a devenit imbatabilă în meciurile decisive pentru trofeu!
 
„Metamorforza“ a început la Wimbledon 2019, când a măturat cu Serena Williams în finală, şi a continuat la Dubai 2020 şi Praga 2020, ambele turnee câştigate de constănţeanca de 28 de ani. Aşadar, „Simo“ are acum trei finale consecutive, în care s-a impus, iar după cea din Cehia, a celebrat succesul printr-un gest simpatic. 
 
Concret, la sosirea la Praga, românca a făcut o înţelegere cu directorul turneului, David Trunda. Părţile au convenit că, în cazul în care Halep, favorita numărul 1, va lua trofeul, toţi, inclusiv oamenii din stafful Simonei, se vor arunca în râul Vltava, care străbate Praga!
 
Ceea ce s-a şi întâmplat, la scurt timp după finala câştigată, duminică, de Halep, în faţa lui Mertens (23 WTA). Halep, Trunda şi preparatorul fizic al româncei, Cosmin Diaconeasa, s-au prezentat lângă podul Trojsky, de unde au sărit în apă, fotografiile făcând înconjurul lumii. 
 
„M-am simţit în siguranţă aici, chiar dacă m-am plictisit în cele zece zile în care am stat în cameră. Mulţumesc şi celor de la WTA pentru organizarea acestui turneu, într-o perioadă dificilă“, a spus Halep, după victoria de duminică.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările