Halep a revenit în ţară după turneele de la Doha şi Dubai: „Per total, a fost o deplasare foarte bună. Am simţit oboseală din cauza Fed Cup-ului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Jucătoarea Simona Halep, fost lider WTA, a declarat, vineri seară, la revenirea în ţară după ce a participat la turneele de la Doha şi de la Dubai, că a jucat un tenis destul de bun şi a fost rezistentă. Ea nu a avut probleme medicale, ci doar a simţit oboseală după Fed Cup, însă a precizat că “a meritat” consumul de la acea competiţie.

“Turnee bune, consider că am jucat un tenis destul de bun, nivelul a fost foarte ridicat. Fizic am fost destul de rezistentă. Per total cred că a fost o deplasare foarte bună. Am simţitt oboseală din cauza Fed Cup-ului, pentru că acolo m-am consumat foarte mult. Aşa se întâmplă de fiecare dată. Dar a meritat. Mi-a părut rău că nu m-am întors acasă nu echipa, dar a trebuit să merg la Doha”, a spus Halep.

Întrebată dacă a avut probleme medicale, ea a răspuns: “Oboseală doar. Mici dureri, dar sunt normale la nivelul acesta”.

Halep a menţionat că nu are ce să spună în privinţa unui nou antrenor: “Nu am ce să vă zic pentru că nu am niciun antrenor în momentul de faţă”.

Sportiva a precizat că pentru ea urmează o săptămână de odihnă, în care totuşi va face pregătire fizică, după care va pleca la Indian Wells.

“Nu contează în momentul acesta clasamentul, la sfârşit de an o să conteze”, a mai afirmat Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, joi, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, de elveţianca Belinda Bencic, locul 45 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai. Halep poate pierde locul 2 pe care îl deţine acum în clasamentul WTA dacă Petra Kvitova, calificată în finală, câştigă trofeul.

Înaintea participării la Dubai, Halep a ajuns până în finală la turneul de la Doha.

Pentru sportiva din Constanţa va urma participarea la primul turneu de categorie Premier Mandatory din 2019, Indian Wells, programat între 6 şi 17 martie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite