Halep, prima reacţie după meciul cu Vondrousova: „Am jucat aproape de cel mai bun tenis al meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Stuttgart, după o victorie entuziasmantă, scor 6-1, 6-3, cu Marketa Vondrousova (20 WTA).

La finalul meciului, sportiva din Constanţa a declarat că este foarte mulţumită de prestaţie avută joi seara şi spune că meciul cu adversara din Cehia a jucat un tenis foarte bun. 

"A fost un meci extraordinar, de fapt îl aşteptam de câteva zile să-l joc. Am fost foarte motivată să simt terenul, să dau totul şi da, a fost un meci mare şi simt că am jucat aproape de cel mai bun tenis al meu. Am fost un pic agitată înainte de meci, pentru că am pierdut în faţa ei de două ori, scurtele ei sunt foarte complicate şi e greu să ajungi la ele, dar azi ştiam la ce să mă aştept, am ştiut cum să joc şi am fost un pic mai agresivă decât în precedentele meciuri. Serviciul mă ajută mult, când îl fac bine, dar nu m-am antrenat prea mult la serviciu, din cauza accidentării la umăr, aşa că am lăsat-o mai moale şi am servit normal. Sunt de sâmbătă aici şi abia am aşteptat acest meci , este extraordinar să fiu din nou aici, organizatorii fac o treabă foarte bună şi este un turneu frumos şi le mulţumesc tuturor celor care organizează turnee în aceste vremuri, grele vremuri. Sunt fericită să fiu din nou la Stuttgart, este al şaptelea an, cred, şi voi reveni de fiecare dată când voi putea", a spus Halep, la interviul de pe teren.

Halep va evolua în sferturile de finală cu învingătoarea partidei dintre Belinda Bencic, (Elveţia - 12 WTA) şi Ekaterina Alexandrova (Rusia - 34 WTA), întâlnire care va începe la ora 21.00. 

Pentru calificarea în sferturi, Simona şi-a asigurat un premiu de 12.500 de euro şi 100 de puncte WTA.

Citeşte şi 

Halep zburdă pe zgura de la Stuttgart! Victorie fără emoţii în primul meci jucat după o pauză de aproape o lună de zile 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite