Halep, prima reacţie după calificarea în finala de la Wimbledon: „Nu mai renunţ! Încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea şi să lupt până la capăt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep contra Victoriei Azarenka la Wimbledon 2019 FOTO EPA-EFE

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat în premieră în finală la Wimbledon, după ce a trecut, joi,  6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea din Ucraina Elina Svitolina (8 WTA)

Imediat după terminarea partidei, Simona a vorbit la microfonul Eurosport.  ”Este un sentiment incredibil şi sunt foarte emoţionată că am reuşit această victorie. E unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea. A fost unul dintre cele mai bune meciuri făcute de mine şi sunt fericită că am ajuns în finalp. Vreau să mă bucur de tenis. Nu a fost chiar atît de uşor cum o arată scorul, dar am luptat din greu ca să câştig acest meci. Am stat bine fizic şi am avut o tactică bună. Am mai multă experienţă, sunt mai pozitivă pe teren, nu mai renunţ şi încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea şi să lupt până la capăt. Nu contează cu cine voi juca în finală, e ultimul meci al turneului”, a spus Simona.

Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro), şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite