Halep se plânge de celebritate: ce a spus despre viaţa sa din România şi când avea cele mai mari emoţii la începutul carierei

Halep se plânge de celebritate: ce a spus despre viaţa sa din România şi când avea cele mai mari emoţii la începutul carierei

Simona Halep

Înainte de debutul ei, la simplu, la Stuttgart, Simona Halep a participat într-o conferinţă de presă în care, pe lângă meciul cu Gabrine Muguruza, a atins şi subiecte inedite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep a pierdut primul meci pe care l-a disputat după o pauză de 18 zile, însă speră să e descurce mai bine, miercuri, la simplu. 
 
Organizatorii au stabilit deja ora întâlnirii dintre constănţeanca de 23 de ani şi Gabrine Muguruza, după cum „Adevărul“ a anunţat aici.
 
Până să ajungă faţă în faţă cu o adversară de coşmar, Simona a vorbit în faţa ziariştilor, la Stuttgart, iar Digi Sport, postul care transmite turneul, a relatat declaraţiile date de Halep.
 
Ce a spus?
 
„Am nevoie de un meci, să-mi reamintesc stilul de pe zgură. Ai mai mult timp să gândeşti pe această suprafaţă. Totul e diferit. Mă simt bine pe zgură şi pot câştiga meciuri. Dar îmi trebuie câteva partide de adaptare. Mă aşteaptă un meci greu. Toată lumea joacă tenis de înalt nivel. Aşa că va fi dificil. Dar am şansa mea şi sigur voi lupta pentru ea. Nu vreau să mă gândesc acum la Roland Garros“, şi-a început Simona discursul.
 
Ea a vorbit şi despre cota sa de popularitate în ţară, care e într-o creştere permanentă, mai ales de la finala de anul trecut, la Roland Garros.
 
„După French Open a fost un <<boom>>. România e o ţară mică şi sunt recunoscută pe stradă. Am acum experienţă cum să mă descurc în această situaţie, dar nu e uşor. Sunt multe lucruri cu care să mă adaptez în afara terenului şi să mă relaxez. Obişnuiam să fiu foarte stresată să vorbesc cu voi, jurnaliştii, dar acum m-am obişnuit“, a adăugat Halep.
 
CITEŞTE ŞI:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările