Halep, meci impecabil: Simona a ajuns fără emoţii în finala de la Dubai. Ştim când şi cu cine va juca
0După două meciuri de câte trei seturi în optimi şi în sferturi, Simona Halep (2 WTA) n-a mai avut timp de pierdut în confruntarea cu Jennnifer Brady (52 WTA) pe care a spulberat-o, fără drept de apel, în semifinale.
Simona Halep a cam „tremurat“ în primele ei două partide la Dubai, cu Jabeur (45 WTA) şi cu Sabalenka (13 WTA), însă, ajunsă în semifinale, a prestat un joc irezistibil cu care n-avea cum să rateze calificarea în ultimul act!
Constănţeanca de 28 de ani a început cu dreptul, cu un break, şi, în niciun moment al meciului, n-a fost condusă de adversara ei! Primul set a fost, pur şi simplu, o demonstraţie de forţă din partea fostului lider mondial, care s-a dus la 5-1, după care s-a impus cu 6-2 în doar 36 de minute.
Actul secund a fost dominat, la fel de clar, de favorita tribunelor, unde s-au aflat aproximativ 400 de români. Halep a pornit, iarăşi, cu un break, s-a dus la 3-0 şi s-a impus cu 6-0.
Sâmbătă, de la ora 17.00 (Digi Sport 2), Halep se va duela cu Elena Rybakina (19 WTA) pentru al doilea ei trofeu la Dubai, după cel cucerit în 2015.
CITEŞTE ŞI:
CTP o adoră pe Halep: „E o legendă a tenisului!“. Cum şi-a argumentat afirmaţia
Halep joacă, sâmbătă, pentru un cec uriaş: Ce sumă va primi campioana de la Dubai
Halep se apropie de locul 1 mondial: La câte puncte va ajunge de Barty dacă ia trofeul la Dubai
Halep, încântată după calificarea în finală: Cum şi-a catalogat prestaţia din partida cu Brady