Halep, lăudată pentru o prestaţie curajoasă de presa internaţională: Cele mai importante titluri după victoria cu Kenin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenită după o accidentare grea, Simona Halep e lipsită, în acest moment, de strălucirea de altă dată, însă impresionează, în continuare, prin spiritul ei de luptă.

Simona Halep a trecut cu bine peste două meciuri grele cu Kaia Kanepi (71 WTA) şi cu Sofia Kenin (37 WTA), de fiecare dată reuşind să iasă din nişte situaţii grele.

Presa internaţională a remarcat şi astăzi perseverenţa româncei şi dorinţa ei de mare victorie, iar Digi Sport a ales cele mai importante titluri după victoria care a trimis liderul mondial în turul III de la Australian Open.

*L'Equipe: Simona Halep a părut că va obţine o victorie fără probleme, însă şi-a pierdut serviciul la 3-1 în setul doi şi şi-a lăsat adversara să scape. A revenit însă în setul decisiv şi a prins un loc în turul III.

*Bild: Halep a muncit din greu pentru această victorie şi continuă la Australian Open.

*BBC Sport: Simona Halep supravieţuieşte în faţa Sofiei Kenin şi merge mai departe.

*Daily Mail: Simona Halep trece printr-o luptă epică cu Sofia Kenin pentru a ajunge în turul III la Australian Open.

*Washington Post: Capul de serie numărul 1 a supravietuit unui meci de trei seturi în Australia.

*WTA: După ce a revenit în meciul din primul tur cu Kaia Kanepi, Simona Halep a obţinut o nouă victorie dramatică în faţa celei mai tinere jucătoare din Top 50.

*Metro: Simona a fost la un pas să părăsească Australian Open încă din turul doi, însă a luptat şi a revenit.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite