Halep, joc ruginit, succes chinuit: Simona a revenit într-un meci teribil cu Hercog

Halep, joc ruginit, succes chinuit: Simona a revenit într-un meci teribil cu Hercog

Simona Halep a stat aproape două ore şi jumătate pe teren

La 171 de zile după ultima partidă disputată în circuitul feminin, la 22 februarie, în finala câştigată de la Dubai cu Rybakina, „Simo“ a revenit pe teren, la Praga.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep a stat 6 luni departe de turnee din cauza pandemiei, însă la revenirea pe zgura de la Praga impresia din primul set a fost că românca n-a lipsit nicio zi din circuit!
 
În turul I, în duelul cu Polona Hercog (45 WTA), constănţeanca de 28 de ani a pornit ca din tun. A făcut repede 2-0, chiar dacă al doilea game, cel pe serviciul adversarei, l-a câştigat greu. Imediat, Hercog a făcut re-break, pentru a se apropia la 2-1, însă, de fapt, acesta a fost începutul sfârşitului pentru sportiva din Slovenia, în primul set!
 
Halep a pus piciorul pe acceleraţie, a luat game după game, şi de la 2-1 încolo, i-a mai cedat doar şase puncte adversarei sale! Pe fondul acestei dominări, „Simo“ a luat primul set, lejer, cu 6-1, în doar 35 de minute.
 
Hercog a zburdat pe teren în setul doi
 
Faptul că Simona a rămas neschimbată după pauza cauzată de pandemie s-a văzut în setul doi. Obişnuită să se mai relaxeze un pic, după un set luat în forţă, Halep şi-a repetat obiceiul şi în confruntarea cu Hercog. Românca a început cu un break, însă imediat şi-a pierdut serviciul şi apoi i-a permis adversarei să treacă în frunte, scor 2-1, pentru prima dată în acest meci.
 
Simţind momentul mai slab al lui Halep, Polona a forţat şi a izbutit al doilea break la rând pentru a se distanţa la 3-1. Iar marşul triumfal al Polonei a continuat, ea luând setul doi cu un incredibil 6-1!
 
Mingi de meci ratate pe bandă
 
Abia după aceste şase game-uri pierdute la rând, Simona s-a trezit din pumni şi a reuşit să puncteze pe tabelă, făcându-şi serviciul în primul game din decisiv. Apoi, constănţeanca a irosit două mingi de break, pentru 2-0, permiţându-i lui Hercog să facă 1-1. Iar jocul nesigur al Simonei a continuat: pe serviciul propriu, a condus cu 40-0, dar Polona a egalat! Abia după un chin prelungit, românca şi-a făcut, totuşi, serviciul pentru 2-1. Depăşind un moment delicat, imediat, Halep a făcut break şi s-a dus la 3-1.
 
Hercog a continuat să o hărţuiască însă pe „Simo“ şi, mai întâi, făcând re-break, iar apoi luându-şi serviciul, a egalat: 3-3. Un meci pe muchie de cuţit a continuat după ce Halep şi-a făcut serviciul, iarăşi cu mare efort (4-3). A urmat un alt game-maraton, în care Simona a izbutit break-ul pentru 5-3. La 5-4, Halep a irosit trei mingi de meci, iar chinul a continuat: 5-5!
 
După alte trei mingi de meci, irosite de Simona la 6-5, Halep a fost egalată (6-6), iar decisivul a ajuns la tie-break! Aici, după aproape două ore şi jumătate de joc, constănţeanca s-a impus cu 7-3.
 
În turul II, fostul lider mondial o va întâlni pe Barboa Krejcikova (118 WTA), cea care a eliminat-o pe Patricia Ţig (86 WTA). Cele două au mai avut un singur duel până acum, în 2016, la Bucureşti. Atunci, Halep s-a impus cu 3-6, 6-1, 6-1.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările