Halep joacă un meci cu o miză triplă: Ce poate obţine Simona dacă trece de Wang şi ajunge în semifinale, la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona joacă în sferturile de la Miami Open, având, teoretic, o misiune facilă cu chinezoaica Qiang Wang (18 WTA), care a avansat până în această fază mai mult datorită conjuncturii, după retragerea Serenei Williams (10 WTA).

Simona Halep (3 WTA) ar fi trebuit să facă, miercuri seara, „dubla“ Venus – Serena, ca la Australian Open, dacă s-ar fi respectat calculele hârtiei, în momentul tragerii la sorţi.

Constănţeanca de 27 de ani şi-a respectat statutul de favorită, şi-a câştigat meciurile, inclusiv pe cel din optimi cu Venus Williams (43 WTA), scor 6-3, 6-3, dar ratat revederea cu Serena. Americanca de 37 de ani nu s-a mai prezentat la duelul cu Qiang Wang (18 WTA) din turul III, anunţându-şi retragerea de la Miami Open din motive medicale. Astfel, chinezoaica de 27 de ani a ajuns, fără să joace, în optimi, acolo unde a trecut de cealaltă Wang, Yafan, aflată pe locul 50 în lume, scor 7-5, 6-4.

Cu siguranţă, din perspectiva spectatorilor, acest duel Halep – Wang nu e la fel de atractiv precum un meci între Halep şi Serena. Simona însă n-are motive să se plângă. Ea a câştigat singura întâlnire de până acum cu Wang, 7-5, 6-1 la Indian Wells 2018, şi acum porneşte tot cu prima şansă. Mai ales că asiatica de 27 de ani, deşi ocupă cea mai bună clasare din cariera ei de până acum, n-a avut cine ştie ce rezultate. Ea se poate lăuda cu două titluri WTA, la Nanchang şi la Guangzhou, câştigate în 2018 în nişte turnee mici, de categoria Internaţional. 

În acest sezon, Wang a înregistrat 9 victorii şi 4 înfrângeri, şi a făcut doar o „victimă“ importantă, trecând de Mertens (14 WTA) la Indian Wells (7-6, 6-7, 6-3), înainte de a fi învinsă de Andreescu (5-7, 2-6).

Ar urca pe un loc calificant pentru Turneul Campioanelor

Partida cu Qianq Wang are o miză triplă pentru Halep. Pe lângă faptul că îi poate aduce calificarea în semifinalele Miami Open, un eventual succes ar conta enorm în cele două clasamente întocmite de WTA.

În primul rând, profitând de eliminarea suferită de Kvitova, Simona şi-ar asigura revenirea pe locul 2 mondial, dacă o bate pe Wang diseară.. Mai mult, cu Kvitova ieşită din competiţie, lui Halep i-ar ajunge o calificare în finala turneului pentru a urca chiar pe locul 1 mondial!

O altă miză a duelului cu Wang se leagă de clasamentul WTA Race, cel care contează pentru Turneul Campioanelor. În acest moment, Simona se află pe locul 9. Dacă avansează în semifinalele Miami Open, ea o va devansa pe Kiki Bertens, urmând a ajunge pe 8, poziţie calificantă la Turneul Campioanelor.

Dacă va fi prezentă în semifinale, Halep va juca fie cu Pliskova (7 WTA), fie cu Vondrousova (59 WTA), aceasta din urma fiind cea care a învins-o pe româncă, în turul III, la Indian Wells.

182.000 de dolari şi-a asigurat până acum Simona Halep pentru calificarea în sferturile de la Miami Open.   

Miami Open, feminin, sferturi

Hsieh (27 WTA) – Kontaveit (19 WTA)

Kvitova (2 WTA) – Barty (11 WTA)

Pliskova (7 WTA) – Vondrousova (59 WTA)

Halep (3 WTA) – Wang (18 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite