Halep, încurcată de ploaie: Ce se întâmplă cu meciul pe care Simona ar fi trebuit să-l joace la ora 14.00, la Roma

Halep, încurcată de ploaie: Ce se întâmplă cu meciul pe care Simona ar fi trebuit să-l joace la ora 14.00, la Roma

Simona Halep (2 WTA) ar fi trebuit să joace în al doilea meci al zilei la Italian Open, însă, la ce se întâmplă, deocamdată, tot programul turneului a fost dat peste cap.

Italian Open e ultimul mare turneu pe zgură, înainte de French Open 2019 (26 mai – 9 iunie), însă, având în vedere prognoza meteo pentru astăzi şi pentru weekend, e posibil ca organizatorii să aibă un mare coşmar.

Cel puţin astăzi, niciun meci nu s-a jucat până la această oră, aşa că nici Halep n-a intrat pe teren pentru duelul din turul II cu Marketa Vondrousova (44 WTA). 

Potrivit organizatorilor, dacă ploaia se va opri, atunci primele partide ale zilei vor începe de la ora 18.30, ora României. Apoi, în funcţie de cât va dura întâlnirea Konta – Stephens, Simona şi Marketa vor intra şi ele pe teren, însă nu mai devreme de ora 20.00, ora României. 

Tot astăzi, Mihaela Buzărnescu (29 WTA) trebuie să joace cu Julia Goerges (18 WTA) în turul II, însă, după ultimele estimări, meciul româncei nu va începe mai devreme de ora 23.30, ora României.

Digi Sport transmite turneul de la Roma.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: