Halep, încântătoare: Mats Wilander a dat un verdict categoric în privinţa meciului pe care Simona îl va juca, sâmbătă, cu Venus

Halep, încântătoare: Mats Wilander a dat un verdict categoric în privinţa meciului pe care Simona îl va juca, sâmbătă, cu Venus

Simona Halep (1 WTA) creşte de la un meci la altul la Australian Open 2019, iar acest lucru a fost confirmat şi de specialistul Eurosport.

Simona Halep a depăşit deja aşteptările la Australian Open, reuşind să ajungă în turul III, în condiţiile în care a abordat primul Grand Slam al anului având un singur meci în noul sezon şi acela pierdut cu Barty (15 WTA).
 
La Melbourne însă, atât cu Kanepi (71 WTA), cât şi cu Kenin (37 WTA), Simona a arătat că e pe drumul cel bun. Exact asta a remarcat şi fostul mare jucător, Mats Wilander, într-o analiză pentru Eurosport, postul care transmite Australian Open.
 
Ce a spus Mats Wilander?
 
*Cred că Halep e într-o formă bună pentru a se lupta cu oricine aici, la Melbourne. De regulă, când eşti într-o situaţie ca a ei, devii tot mai bun după fiecare meci şi mă aştept ca aşa să se întâmple şi cu Simona. Va primi o încredere grozavă după meciul strâns şi nu o văd pierzând în faţa lui Venus Williams.
 
*Un potenţial meci cu Serena în turul patru ar veni prea devreme în turneu pentru Halep, iar pentru Serena nu cred că contează. Nu o văd pe Halep ca favorită certă, deşi e numărul 1 mondial, pentru că n-a fost la nivelul acela în ultimele patru-cinci luni.
 
*Sper ca ea să treacă de Venus, pentru că n-am niciun interes în a urmări surorile jucând una împotriva celeilalte. E cel mai prost matchup din toate timpurile din cauză că s-ar simţi foart prost şi nu ştiu dacă pot juca vreodată serios împreună. Serena contra Simona ar fi un meci uriaş şi e ceea ce turneul are nevoie în turul patru.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: