Halep a făcut senzaţie la Adelaide: A vorbit cu un post de radio de pe balconul hotelului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep se află de doar câteva zile în Australia şi deja a ajuns în prim-plan, după ce un clip video a devenit viral pe Facebook.

Simona Halep (2 WTA) şi-a început perioada de carantină de două săptămâni, după sosirea în Australia. Totuşi, după cum „Adevărul“ a scris aici, constănţeanca de 29 de ani are parte de nişte condiţii fabuloase, incomparabile cu cele care există la Melbourne, pentru Sorana Cîrstea, de pildă.

Iar dacă la Melbourne, jucătoarele au găsit şoareci în camere, după cum se poate vedea aici, la Adelaide, Halep s-a trezit cu o surpriză frumoasă. Ea a fost chemată la un interviu de jurnaliştii postului de radio Mix 102.3! Moderatorii unei emisiuni s-au urcat pe acoperişul postului aflat vizavi de locul în care sunt în carantină unii dintre cei mai buni jucători de tenis din lume pentru a vorbi cu ei.

Singurii care au ieşit pe balcon au fost Simona Halep şi antrenorul ei, Darren Cahill. „Înarmaţi“ cu un megafon, cei de la Radio Mix 102.3 au purtat un scurt dialog cu „Simo“, în care românca le-a transmis, cu zâmbetul pe buze, că în fiecare dimineaţă se trezeşte de la ora 5!

Imaginile cu interviul acordat de Halep de pe balconul hotelului în care se află au devenit deja virale pe Facebook şi pot fi văzute mai jos:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite