Halep, discurs emoţionant despre cel mai greu moment al carierei: „Vreo trei luni am fost tristă. Am suferit mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, prilej cu care a ţinut un discurs superb.

Simona Halep a dovedit, de-a lungul carierei sale, că important nu e de câte ori cazi, ci de câte ori ai puterea de a te ridica. De altfel, marii campioni şi, în general, oamenii de succes se remarcă prin această calitate de a reveni mai puternici după eşecuri.

Pentru Simona Halep un astfel de moment s-a petrecut după finala pierdută la Roland Garros în 2017 cu Jelena Ostapenko. A fost al doilea eşec în ultimul act, la Paris, şi unul extrem de dureros, în condiţiile în care constănţeanca a pornit ca favorită şi a şi fost foarte aproape de a câştiga, înainte de revenirea fabuloasă a lui Ostapenko.

Acum, la un an şi jumătate de la înfrângerea cu 6-4, 4-6, 3-6 cu Ostapenko, Simona a vorbit despre trăirile sale în perioada de după French Open 2017.

Ce a spus Halep?

*În 2017, m-am accidentat la Roma (n.r. – înainte de French Open), dar nimic nu m-a oprit şi am spus că vreau să joc turneul (n.r. – French Open), deşi echipa mea, oamenii apropiaţi şi familia mea mi-au spus să am grijă de sănătatea mea şi să renunţ la turneul de la Roland Garros. 

*N-am fost de acord şi m-am recuperat în cinci zile, timp în care nu m-am antrenat deloc. Sâmbătă, când am făcut primul antrenament, am spus că sunt gata să intru pe teren. Am jucat meciuri destul de grele, nici nu mai ştiu acum ce a fost. Cert e că în finală am condus destul de mult, am avut set şi 3-1, dar Ostapenko a fost mai inspirată şi mai încrezătoare. 

*Cred că nu s-a gândit atât de mult la succes (n.r. – Ostapenko), nu s-a gândit la momentul pe care îl are în faţă. Mi-a furat trofeul, ca să spun aşa, chiar din mâinile mele. A fost o perioadă foarte grea, vreo trei luni am fost foarte tristă, am suferit mult, dar n-am cedat.

*N-am cedat, am mers la antrenamente, am mers la turnee şi am progresat emoţional foarte mult. Anul acesta, s-a întâmplat cel mai mare vis al meu. Am mers cu o mare încredere (n.r. – la French Open), cu o linişte sufletească pe care am avut-o la juniori. 

*Au fost meciuri grele, în semifinală a fost cel mai greu meci acolo unde am întâlnit-o pe Garbine Muguruza. Era mai puternică la momentul respectiv şi aveam emoţii foarte mari. Am câştigat meciul în două seturi şi atunci am simţit un val de emoţie pozitivă, un val de putere. 

*Am simţit că finala va fi mai uşoară, dar m-am înşelat. Am fost condusă cu set şi 2-0, ştiam cum joacă Stephens, ştiam că trebuie să joc diferit. Parcă îşi schimbase jocul în acea zi. La 2-0 am spus că dacă nu o să fiu agresivă în joc nu o să am nicio şansă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite