Halep a dezvăluit cât timp mai are de gând să joace, dar şi sfatul primit de la soţul ei: „Toni asta îmi spune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Simona Halep a plecat spre Statele Unite ale Americii, acolo unde va juca în ultimul mare turneu al anului, Indian Wells (4-17 octombrie).

Gata cu zilele libere şi cu evenimentele mondene pentru Simona Halep! După înfrângerea din optimile de la US Open, cu Svitolina (6 WTA), constănţeanca şi-a dedicat programul, în mare parte, vieţii personale.

După data de 5 septembrie, când a jucat ultimul meci în circuitul feminin, „Simo“, mai întâi, s-a căsătorit, la data de 15 septembrie, iar astăzi a schimbat „prefixul“, după cum „Adevărul“ a scris aici. Doar că petrecerea de ziua ei n-a durat foarte mult, în condiţiile în care Halep a trebuit să pornească la drum. Însoţită de noul ei antrenor despre care „Adevărul“ a oferit detalii aici.

Înaintea plecării spre SUA, potrivit Digi Sport, Halep a vorbit despre planurile ei de viitor într-un moment în care se vorbeşte tot mai apăsat despre retragerea ei din activitate.

Ce a spus Simona Halep?

*Finalul carierei mele nu e aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Am avut accidentări şi am avut dubii că mai pot continua, dar acum sunt fit (n.r. - sănătoasă) şi-mi doresc să mai joc doi, trei, patru ani. 

În ultimii doi ani şi jumătate, de când l-am cunoscut pe Toni (n.r. - soţul ei, Toni Iuruc), mă încurajează să joc cât mai mult, e un plus pentru viaţa mea profesională. E emotiv în tribună. Preferă să stea mai departe de lojă. A mai stat în lojă şi am pierdut, e superstiţios.

*Visez la copii, la o familie mare şi fericită pentru următorii 30 de ani. Îmi doresc să mai joc tenis în următorii ani şi să fiu sănătoasă. Se schimbă treaba cu sau fără tenis. Îmi doresc să rămân în tenis. Am început să gust tenisul fără presiune şi fără stres.

*După ce mă voi lăsa de tenis, îmi doresc să am şi copii. M-am schimbat, sunt mai relaxată cu oamenii. Vorbesc mai mult, sunt mai veselă, sunt doritoate de noi ieşiri, de noi prieteni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite