Halep, dezavantajată din nou de francezi: Simona are de suferit din cauza televiziunilor americane

Halep, dezavantajată din nou de francezi: Simona are de suferit din cauza televiziunilor americane

Simona Halep joacă, astăzi (nu înainte de ora 16.00, Eurosport), pentru un loc în finala de la French Open, acolo unde, dacă se va califica, va întâlni o sportivă din SUA.

Simona Halep revine, astăzi, pe teren, când sunt programate ambele semifinale la fete la Roland Garros. Asta deoarece, vineri e zi de pauză în turneul feminin, iar finala se va disputa sâmbătă.
 
Până aici, nu e nimic neobişnuit. Ce a surprins însă, imediat după ce francezii au anunţat programul semifinalelor aici, e ordinea în care se vor disputa cele două partide. Normal ar fi fost ca, mai întâi, să vedem confruntarea sută la sută americană, Stephens (10 WTA) - Keys (13 WTA), iar apoi să asistăm la duelul Halep (1 WTA) - Muguruza (3 WTA). De ce? Din două motive:
 
1- Stephens şi Keys au jucat în sferturi marţi şi au avut o zi în plus de pauză. Fiind mai odihnite, puteau intra mai devreme pe teren.
 
2. Halep - Muguruza e meciul-vedetă în care se vor duela două jucătoare mai bine clasate faţă de prima semifinală. De obicei, meciul-vedetă se joacă mai târziu.
 
Şi, totuşi, de ce Halep şi Muguruza vor intra mai devreme pe teren? Vorbim despre o decizie care, în mod clar, o dezavantajează pe Simona, cea care a stat două ore şi 16 minute pe teren în confruntarea de ieri cu Kerber. Prin comparaţie, Muguruza a jucat doar o oră şi 13 minute cu Şarapova (30 WTA).
 
O posibilă explicaţie a fost oferită de gsp.ro. 
 
„Televiziunile americane au făcut presiuni ca duelul Stephens - Keys să fie al doilea pentru a putea fi urmărit la o oră cât mai accesibilă în Statele Unite, iar organizatorii de la Paris nu au ezitat să ţină cont de doleanţele americanilor“, a scris sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: