Halep, declaraţie categorică: A anunţat principalul ei obiectiv pentru acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Lovită de probleme medicale, Simona a fost nevoită să renunţe şi la prezenţa în echipa de Fed Cup a României, care va înfrunta Italia, în weekend, la Cluj. În ciuda acestei situaţii, constănţeanca are gânduri mari pentru 2021.

Simona Halep (3 WTA) are doar nouă meciuri, în acest sezon, în care a înregistrat şapte victorii şi două înfrângeri. E cel mai sărac bilanţ pentru fostul lider mondial din ultimii ani, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Dacă nu se va întâmpla nimic neprevăzut, Halep ar trebui, totuşi, să revină pe teren, în câteva zile. Iar semnele în privinţa revenirii sunt bune, după cum „Adevărul“ a arătat aici. În plus, declaraţiile date de Halep, potrivit Telekom Sport, despre obiectivul ei principal pentru 2021 sunt dătătoare de speranţe pentru iubitorii tenisului din România.

Ce a spus Simona Halep?

*Sper să primesc steagul şi sper să deschid Jocurile Olimpice cu steagul în mână. Sper să câştig o medalie, e obiectivul principal. Cred că va fi deosebit, aşa cum a fost şi la Fed Cup, când am jucat semifinala (n.r. - în 2019, cu Franţa). Pentru mine, să joc pentru ţară e foarte important şi foarte plăcut. Sper să fiu aptă, să pot să câştig meciurile şi să aduc o medalie ţării.

*Anul acesta, da, o medalie olimpică e mai importantă decât un turneu de Grand Slam. E obiectivul principal, dar, în general, ambele sunt pe acelaşi plan. Nu vreau să pun niciun obiectiv mai jos, pentru că medalia olimpică e pentru ţară, ceea ce mă împlineşte foarte mult, iar restul obiectivelor sunt individuale, pentru persoana mea, mă împlinesc ca sportiv.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite