Halep, criticată degeaba: cifrele arată că e mult mai harnică decât Serena Williams. Americanca intră în „hibernare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a fost criticată, nu de puţine ori, pentru că se retrage de la prea multe turnee, invocând probleme medicale.

O comparaţie cu cea mai bună jucătoare a lumii, Serena Williams, arată însă că românca e chiar o sportivă harnică, având în fiecare din ultimele trei sezoane mai multe prezenţe în circuitul WTA decât americanca de 35 de ani. 

Ce-i drept, Simona are avantajul vârstei, fiind mai tânără cu zece ani, însă strategia lui Williams dovedeşte că în sportul de performanţă e mai bine să pui accentul pe calitate, în loc de cantitate.

„Doar Grand Slam-urile o motivează“

Începând din 2014, Serena a bifat mai puţine turnee în fiecare an. În 2016, a reuşit chiar o performanţă remarcabilă: s-a aflat, la un moment dat, pe locul 1 mondial pe baza rezultatelor de la şapte competiţii în decurs de 52 de săptămâni! Ulterior însă, a cedat poziţia de lider pe care tocmai a recucerit-o acum, după triumful de la Australian Open.

După victoria de la Melbourne din weekend, antrenorul ei, Patrick Mouratoglou le-a explicat reporterilor de ce Serena joacă din ce în ce mai puţin în circuitul feminin. „Ea trebuie să fie proaspătă din punct de vedere mental, atunci când începe un turneu de Mare Şlem, fiindcă obiectivul ei e să câştige acolo. Tocmai de aceea, anul acesta, vom avea un program mai lejer. Nu mai lejer decât în 2016, dar mai lejer decât în 2015“, a declarat Mouratoglou. 

Ceea ce înseamnă că, în afară de Australian Open, până la finalul sezonului, Serena va mai apărea, probabil, în vreo şapte, opt competiţii: Indian Wells, French Open, Wimbledon, US Open, Roma, Toronto / Cincinnati şi Singapore.

Eficienţă maximă

Nu doar vârsta a determinat-o pe cea mai mică dintre surorile Williams să-şi calculeze foarte atent apariţiile în circuitul feminin. Având în vedere că pierde rar, ea nici n-are nevoie să alerge de la un turneu la altul pentru a aduna puncte.

Între 2012 şi 2016, ea a câştigat 288 de partide, în condiţiile în care liderul în clasamentul victoriilor, Agnieszka Radwanska, a avut 289 de meciuri câştigate. În acelaşi interval, Serena a pierdut de doar 29 de ori, în timp ce poloneza a adunat 107 înfrângeri.

Urmează o pauză de 40 de zile

Potrivit Mouratoglou, liderul WTA va reveni pe teren la Indian Wells (06-19 martie). Ceea ce înseamnă că între finala de la Australian Open 2017 şi următoarea sa apariţie în circuit, Serena va avea o pauză de aproape 40 de zile. Prin comparaţie, până la Indian Wells, Simona Halep va juca în această săptămână la Sankt Petersburg, iar apoi va fi prezentă şi la Fed Cup, urmând să meargă, ulterior, la Dubai sau Doha.

Recordul lui Court, minimalizat

Williams a devenit jucătoarea cu cele mai multe turnee de Mare Şlem din era Open (23), depăşind-o pe Graf. De acum, în faţa ei se află doar Margaret Court cu 24 de titluri de Grand Slam, însă doar 11 dintre ele au fost câştigate în era Open, după 1968.

„Cu tot respectul pentru Margaret Court, ea a evoluat în alte vremuri, când erau doar 16 jucătoare în turnee şi nu toate erau profesioniste. Bineînţeles, vrem să depăşim şi recordul ei, dar cel cu adevărat important era cel deţinut de Graf“, a declarat Mouratoglou. 

Serena Williams în ultimele trei sezoane

An Total turnee Victorii – Înfrângeri

2016    8             38-6

2015    12           53-6

2014    16           52-10

Simona Halep în ultimele trei sezoane

An Total turnee Victorii – Înfrângeri

2016    19           45-18

2015    19           50-17

2014    19           46-18

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite