„Halep, campioană din nou? Mai degrabă nu!“: De ce Simona e privită cu o doză de neîncredere înainte de French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constănţeanca de 27 de ani a plecat la Paris, fiind considerată de specialişti o pretendentă la trofeu, însă nu suficient de consistentă pentru a repeta performanţa de anul trecut.

Simona Halep se apropie de cel mai important moment al sezonului: French Open 2019. E turneul la startul căruia românca va pierde 2.000 de puncte şi la finalul căruia, în cazul unui parcurs slab, poate ieşi din Top 10!

Chiar dacă a practicat un joc destul de bun pe zgură, în pregătirea pentru Roland Garros, şi rămâne printre favorite la trofeu, Simona e privită cu o doză de neîncredere de unii specialişti. Motivul ţine de faptul că, în ultimele luni, Halep a arătat că are o problemă cu meciurile cu adevărat mari. Probabil, de aceea, are doar trei finale câştigate din ultimele 12, iar dacă trendul va continua, în curând, numărul trofeelor WTA pe care le-a cucerit (18) îl va egala pe cel al finalelor pierdute (17). 

„Românca rămâne o mare luptătoare, dar e prea pasivă în momentele care contează“, au scris italienii de la Tennis Circus. Jurnaliştii de la lastwordontennis.com au plasat-o pe Simona pe primul loc în lista cu favorite la French Open 2019, dar inclusiv ei au subliniat că românca n-a fost suficient de consistentă în această stagiune.

„Deţinătoarea trofeului, Simona Halep, n-a câştigat niciun turneu în 2019, fiind lipsită de consistenţă în acest sezon. Pe zgură, a ajuns în finala de la Madrid şi a fost învinsă în primul ei meci, la Roma. Chiar dacă nu e o mare favorită să câştige French Open, ea are două finale consecutive la Paris, ceea ce înseamnă că rămâne o provocare să o învingi“, a notat sursa citată.

În analiza lor pentru French Open 2019, americanii de la CBS Sports au vorbit cu Gavin Mair, o specialistă a circuitului feminin care, în 2018, a prezis victoria lui Naomi Osaka la US Open. Mair s-a referit destul de mult la Simona Halep în analiza sa: „Sunt şanse mari ca Halep  să nu-şi păstreze trofeul la French Open. Înainte de startul sezonului, antrenorul ei, Darren Cahill, s-a hotărât că nu va mai lucra cu ea. Nu pot să spun că Halep e o jucătoare în scădere, după despărţirea de Cahill. Nici vorbă de aşa ceva! Ea a avut un sezon destul de bun până în acest moment, dar au fost câteva momente în care n-a reuşit să treacă linia de sosire. Şi mă întreb dacă Cahill e ceea ce îi lipseşte Simonei pentru a avea tăria mentală de a câştiga un Grand Slam“.

7 victorii şi două înfrângeri a înregistrat Simona Halep pe zgură în acest sezon, fiind învinsă de Bertens (4 WTA) şi de Vondrousova (38 WTA).  

Ce a făcut Simona Halep la French Open în ultimii cinci ani

An Rezultat Ultimul meci

2018 Campioană 3-6, 6-4, 6-1 cu Stephens

2017 Finalistă 6-4, 4-6, 3-6 cu Ostapenko

2016 Turul IV 6-7, 3-6 cu Stosur

2015 Turul II 5-7, 1-6 cu Lucic-Baroni

2014 Finalistă 4-6, 7-6, 4-6 cu Şarapova

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite