Halep şi Buzărnescu, zi forţată de pauză din cauza ploii: Româncele se pot lovi, joi, de o mare problemă la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep joacă finala Madrid cu  Kiki Bertens FOTO AFP  Javier Soriano

Programul de la Italian Open a fost dat peste cap, în totalitate, astăzi, toate partidele zilei fiind amânate din cauza condiţiilor meteo.

Drept urmare, nici Simona Halep (2 WTA) n-a mai intrat pe teren pentru duelul din turul II cu Marketa Vondrousova (44 WTA) şi nici Mihaela Buzărnescu (29 WTA) n-a putut să joace în aceeaşi fază a turneului cu Julia Goerges (18 WTA).

Vestea bună e că, joi şi vineri, nu va mai ploua la Roma. Vestea proastă pentru toate sportivele aflate în competiţie e că, după pauză forţată de miercuri, cine câştiga joi în turul II va juca apoi în turul III, tot joi!

Aşa că, atât Halep, cât şi Buzărnescu pot fi nevoite să bifeze două partide în doar câteva ore!

Şi rămâne de văzut apoi ce se va întâmpla în weekend, atunci când, la Roma, sunt anunţate, din nou, ploi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite