Halep, aplaudată în presa franceză: „Aceasta e cea mai frumoasă poveste a momentului în lumea tenisului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (6 WTA) a fost remarcată de presa internaţională pentru că prin ultima ei decizie a dovedit că ştie să aprecieze munca unui om care a ajutat-o în carieră.

Simona Halep e în vacanţă după US Open, însă, în ultimele zile, a fost în centrul atenţiei în presa specializată pe tenis, după ce a anunţat revenirea lui Darren Cahill în stafful ei.

Această mutare vine într-o lume a tenisului feminin în care jucătoarele au, de multe ori, un comportament urât la adresa antrenorilor pe care îi tratează cu superioritate. Inclusiv Simona Halep a fost, cândva, vinovată de un astfel de comportament, chiar cu Darren Cahill, însă, odată cu trecerea anilor, românca a făcut progrese remarcabile din acest punct de vedere.

Acum, revenirea lui Cahill în stafful lui Halep a coincis cu mutarea prin care Osaka şi-a schimbat antrenorul după doar şase luni. În acest context, francezii de la Tennis Acu, citaţi de Digi Sport, au subliniat relaţia specială care există între „Simo“ şi Darren.

Ce au scris francezii?

*Aceasta e cea mai frumoasă poveste a momentului! În timp ce alte jucatoare arată instabilitate în relaţia cu antrenorii, Simona Halep se va reuni cu Darren Cahill, care i-a fost alături şi în alţi patru ani plini de loialitate.

*Chiar dacă Simona Halep a câştigat Wimbledon fără el (n.r. - Darren Cahill), trebuie să vă aduceţi aminte de victoria de la Roland Garros (n.r. - în 2018, cu Darren Cahill). Se anunţă un an promiţător pentru Simona Halep!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite