Hagi s-a ales cu Farul „spart“: FCSB, instrucţie la Ovidiu, în faţa unei echipe jalnice VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi, ruşinat şi el de ce a văzut
Gheorghe Hagi, ruşinat şi el de ce a văzut

Antrenorul Farului, Gheorghe Hagi, are o vorbă: „Trebuie să producem fotbal“. Din păcate pentru el, luni seară, echipa sa a produs un dezastru fotbalistic.

E clar: pe măsură ce avansăm în etapele din play-off, trei echipe, CFR Cluj, FCSB şi CS U Craiova se luptă pentru o clasare finală cât mai bună pe podium, iar celelalte trei formaţii, Voluntari, Farul şi FC Argeş sunt complet dezinteresate de această a doua parte a campionatului.

De fapt, în cele şase runde de până acum, un singur meci între o grupare de pe podium şi una din afara acestei zone a produs un rezultat neaşteptat. Vorbim despre Voluntari – CS U Craiova, scor 3-1, în etapa a doua din play-off. În rest, formaţiile de pe locurile 4-6 s-au bătut între ele şi, când au dat de o adversară de pe podium, motivată şi energică, au cedat punctele cu nonşalanţă!

Ultimele două meciuri din etapa a 6-a din play-off au reconfirmat această situaţie. Pentru că după FC Argeş – CS U Craiova, scor 0-4, la Ovidiu, s-a jucat o partidă Farul – FCSB în care, în niciun moment, nu s-a pus problema învingătoarei!

La pauză, tabela a arătat un neverosimil 3-0 pentru FCSB după golurile înscrise de Florin Tănase (24), Olaru (34) şi, din nou, Florin Tănase (40), de această dată din penalty. Oamenii reprizei au fost, bineînţeles, cei doi marcatori, dar şi Florinel Coman, titularizat, în mod neaşteptat. Aflat într-o criză de formă, Coman a jucat încântător, a oferit o pasă la golul de 2-0 şi a obţinut penalty-ul din care căpitanul Tănase a stabilit scorul la pauză: Farul – FCSB 0-3.

Gafă halucinantă comisă de portarul gazdelor

După pauză, echipa lui Hagi a continuat să se facă de râs! Golul de 4-0, înscris de Tănase (67), după o gafă halucinantă a portarului Aioani vorbeşte de la sine despre ce a arătat Farul, luni seară. Iar absenţele celor doi titulari, Adi Petre şi Jefte – au împreună 24 de goluri în actuala ediţie a Ligii I- nu pot justifica dezastrul fotbalistic produs de „marinari“. Mai ales în apărare, unde Farul s-a prezentat jalnic!

S-a terminat 4-0 pentru FCSB, iar Farul, la felul în care a jucat, putea nici să nu se prezinte pe teren. Ceea ce ar fi fost mai bine, pentru simplul motiv că ar fi pierdut „doar “ cu 0-3, la masa verde.

FCSB, în schimb, a revenit la doar 2 puncte de liderul CFR Cluj şi lupta pentru titlu rămâne una pasionantă, cu doar patru etape înainte de terminarea campionatului.

    

VEZI GOLURILE MECIULUI FARUL - FCSB

Liga I, play-off, etapa a VI-a

Duminică

Voluntari – CFR 0-1

Luni

FC Argeş – CS U Craiova 0-4

Farul – FCSB 0-4

Clasament

1. CFR Cluj 48 de puncte

2. FCSB 46p

3. CS U Craiova 42p

4. Voluntari 30p

5. Farul 28p

6. FC Argeş 27p

*Locul 1 participă în preliminariile Ligii Campionilor, iar locul 2 şi 3 în preliminariile Conference League.

*Locul 3 va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în preliminariile Conference League.

Liga I, play-out, etapa a VI-a

Vineri

Clinceni – Mioveni 0-2

Gaz Metan – Dinamo 0-1

Sâmbătă

UTA – Chindia 1-0

Rapid – Sepsi 1-0

Luni

Botoşani - „U“ Craiova 2-1

Clasament

1. Rapid 38p

2. Botoşani 35p

3. Sepsi 33p

4. UTA 29p

5. „U“ Craiova 28p

6. Mioveni 28p

7. Chindia 22p

8. Dinamo 16p

9. Clinceni -3p*

10. Gaz Metan -27p*

*Clinceni a pierdut 10 puncte, iar formaţia din Mediaş a fost penalizată cu 28 de puncte. Ambele grupări au fost sancţionate din cauza datoriilor. 

**Locurile 9 si 10 retrogradează direct. Locurile 7 şi 8 joacă baraj de menţinere / promovare cu locurile 3 şi 4 din liga a doua.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite