REPORTAJ O zi în cantonamentul Generaţiei de Aur. Hagi, Popescu, Sabău, Petrescu şi Iordănescu sunt o familie ca acum 20 de ani. Fotografii de colecţie

Se spune că cea mai frumoasă poveste e o călătorie în timp. Şi din păcate, fotbalul românesc trăieşte din poveşti. Eroii sunt aceeaşi, Hagi, Popescu, Petrescu, Iordănescu, Dumitrescu, adică, vorba hâtrului Prodan,  Regele şi mulţi „escu”.

La aproape 20 de ani de la Mondialul american, Generaţia de Aur s-a strâns pentru a participa la un meci caritabil, disputat la Salonic, iar reporterul „Adevărul” a petrecut 24 de ore cu cei mai mari fotbalişti ai României din toate timpurile.

Adunarea s-a dat la Otopeni. Luni la ora 9.30 toată lumea era acolo. În ciuda anilor, băieţii şi-au păstrat ţinuta. Sunt parcă la fel şi funcţionează după mecanismul pus la punct acum mulţi ani. 

Hagi e mareşalul, Popescu şi Petrescu generalii, Ilie Dumitrescu e omul cuvintelor alese şi eleganţei vestimentare, Balint acelaşi om blajin dar hotărât, Prodan responsabilul cu buna dispoziţie, Sabău mereu stăpân pe sine, Stelea un uriaş cu suflet mare, Răducioiu tot cu aer de adolescent, Belodedici modest şi respectuos. Iar Anghel Iordănescu, trecut acum de 60 de ani, e tăticul lor.

„Bursucul” şi frica de avion

Toţi îl respectă enorm, dar acum foştii fotbalişti sunt ca nişte copii care vor să-şi tachineze profesorul.  Ştiu că acesta are frică de avion, iar Hagi serveşte la fileu încă din aeroport. „Nea Puiule, să vezi cu ce zburăm. Cum îţi place dumitale!”. 

Gică, cel care s-a ocupat de organizare, a închiriat o aeronavă Tarom cu numai 50 de locuri, care-i dă frisoane nu doar antrenorului, ci şi lui Dan Petrescu. Ai uitat să-mi spui că iei dăsta cu elice. Mai bine veneam cu maşina”, spune Bursucul. „Ce mă ţi-e frică şi ţie acum? Lasă că stai lângă mine şi-ţi trece”, e replica Regelului. Lui Dan Petrescu nu-i place să zboare cu avionul. 

„Primul meu meci în Rusia l-am jucat la Vladivostok, zece ore de zburat de la Krasnodar, unde eram atunci. Când am ajuns acolo diferenţa de fus orar era de opt ore. Am ajuns, am aterizat, am mâncat, ne-am odihnit trei ore şi am jucat. N-am înţeles nimic din meciul ăla, dar s-a terminat 0-0. Eram în liga a doua. Sper să nu mai ajung  pe acolo”, povesteşte el. Dan a fost de curând la Londra, la Chelsea – Steaua. S-a pozat pe stadion ţinând în braţe trofeul Ligii Campionilor. Are fotografia pe tabletă şi mi-o arată mândru: „Vezi cupa asta? Într-o zi o să o ţin şi eu în mâini!” Să-ţi dea Dumnezeu!

Hagi a completat Generaţia de Aur cu foşti fotbalişti mai tineri, Iencsi, Miu, Dănciulescu, Falemi, Mara, Bratu. „I-am adus să alerge, pentru că grecii sunt cu zece ani mai tineri”, explică el. „Puştii” de 35 de ani sunt ca nişte juniori luaţi în cantonament cu echipa mare. Se grupează în spatele avionului şi chicotesc de-ale lor. Sunt mândri că au fost convocaţi printre stele, poate şi pentru că niciunul n-a prins vreun turneu final.

Ilie Dumitrescu şi-a revăzut foştii colegi

La Salonic s-a ajuns după o oră şi 20 de minute. Zborul n-a clătinat pe nimeni aşa că băieţii au fost tot bine dispuşi. În Grecia era frig, cam ca la Bucureşti. Dezamăgire pentru cei care se aşteptau la soare. „E răcoare sau mi se pare mie?”, întreabă Dan Petrescu. Apoi tot el spune: „Mă doare spatele. Să vezi diseară după ce-oi juca! Trei zile stau în ghips!”, se plânge el. 

Autocarul ia echipa de la aeroport şi o duce direct la o recepţie oferită de organizatori. Acolo sunt şi grecii. Zagorakis, Basinas, Charisteas, Nikopolidis, Dabizas, Dellas, cei care au luat Europeanul din 2004 chiar de sub nasul Portugaliei. Nu lipseşte nici Katsouranis. Erou atunci, erou şi acum, că doar ne-a eliminat din barajul pentru Mondiale. Îmbrăţişări, pupături, revederi. 

Preşedintele Federaţiei lor îl ia în braţe pe Iordănescu, Dumitrescu se pupă cu foştii săi elevi Zagorakis şi Katsouranis( foto sus -Ilie a antrenat câteva echipe din Grecia), Hagi e salutat de toţi, Doboş se întâlneşte cu un fost coechipier de la AEK Atena. Elenii sunt extrem de prietenoşi şi respectuoşi.

 Charisteas, autorul golului din finala Euro 2004, 1-0 cu Portugalia, spune că pentru el Hagi a fost cel mai bun jucător din Europa. Hristou are 33 de ani şi încă mai joacă. S-a întors în ţara natală după ce a evoluat la  Werder Bremen, Ajax, Feyenoord, Leverkrusen, Schalke şi pe la arabi. Într-un exces de eleganţă, preşedintele Federaţiei elene afirmă că Iordănescu e cel care a pus bazele marii echipe a Greciei din 2004. Statistica îl cam contrazice, pentru că Generalul a antrenat naţionala lor în 1998 şi a plecat după mai puţin de un an. 

Tata Puiu mai ştie puţin greceşte şi mulţumeşte tuturor, dar le promite grecilor un meci greu contra României. „Am venit să ne luăm revanşa!”, zice el. „Ce faci, nea Puiule, pui presiune pe noi? Suntem la distracţie!”, îl ceartă Hagi.

În camere ca pe vremuri

Distracţie, nedistracţie, Generaţia de Aur e la fel de serioasă ca pe vremuri. Se merge la hotel pentru o oră şi un sfert de odihnă. Deşi puteau sta singuri în camere, băieţii au ales să stea ca pe vremuri. Perechile se ştiu deja: Hagi-Sabău, Popescu-Dumitrescu, Prodan-Doboş, Moldovan-Vlădoiu, Balint-Stelea, Gîlcă-Preda, Belodedici – Răducioiu. Doar Petrescu l-a luat sub aripa sa pe Mara, iar Rotariu pe Pleşan. 

Tinerii sunt cuplaţi şi ei după prietenii vechi: Miu-Falemi, Dănciulescu-Bratu, Pancu-Iencsi. La 17.15 fix toţi sunt jos, mai puţin Falemi, care dormea dus. Miu îl sună şi-l ia la rost: „Bă, ce faci, stă Gică Hagi după tine?” Fale coboară ca un copil ruşinat, dar nu scapă netaxat. 

„Dacă-l aveai pe nea Puiu antrenor acum 20 de ani veneai în alergare uşoară până la stadion”, îi spune Prodan. Didi e cel mai caterincos. O ţine numai în glume. Văzîndu-l pe Ilie Dumitrescu tras la patru ace cu pantaloni strânşi şi uşor peste glezne nu s-a putut abţine: „Mă, Ilie, mă tu ai inundaţie în bucătărie de ţi-ai luat pantalonii ăştia? Uită-te la mine! M-am îmbrăcat de la mallul din Satu Mare!” 

Colegi râd în hohote, iar Răducioiu îşi aduce aminte că Prodan aşa a fost mereu. De departe cel mai cuminte e Gâlcă. Poate trece uşor neobservat. Moldovan îl întreabă pe Petrescu unde face cantonamente. „Dubai, Spania, Antalya. Am trei. Dacă vrei jucăm un meci. Tu unde mergi?”. „Eu? Sper ca măcar la Pro Rapid. La Rapid...cine ştie ce o fi”, spune el trist.

Pe Hagi nu-l trădează gleznele

La stadion echipa află că meciul va dura 90 de minute. „E cam mult. Am mai jucat şi eu prin Italia, pe la Milan meciuri dastea, dar erau de 30 de minute repriza”, protestează tardiv Răducioiu.  Nu e loc însă de întors. Grecii au promis publicului spectacol şi au vândut câteva mii de bilete. 2 euro biletul. Toţi banii merg la o fundaţie de ajutorare a copiilor cu probleme medicale.

Echipa o face Iordănescu, împreună cu asistenţii săi, Ilie Dumitrescu şi Gabi Balint. Intră din prima Stelea-Petrescu, Prodan, Belodedici, Rotariu – Sabău, Gâlcă, Popescu, Vlădoiu – Hagi, Răducioiu. Pancu, Iencsi şi ceilalţi „juniori” trec la încălzire din primul minut, să fie pregătiţi în caz că se „rupe” vreo legendă. Pe bancă, Generalul îl mandatează pe Dumitrescu să strige la băieţi, iar lui Ilie îi place rolul de dirijor. Mai ales că-i poate cravaşa pe Hagi, Popescu, Sabău sau Petrescu, ceea ce pe vremuri nu prea-şi permitea.

Fără exagerare, România anilor 90 are atitudine mai bună decât cea actuală. În ciuda anilor, a kilogramelor în plus şi a articulaţiilor slăbite, echipa se strânge şi se desface ca un elastic. Clişeele sunt clasice. Stelea ţipă la Prodan şi Belo, Sabău trebuie să-l ajute pe Dan Petrescu, Gică Popescu să ţină mijlocul, iar mingea musai trebuie să ajungă la Hagi. Toţi strigă „Dă-i la Gică”. Hagi e omul care a dat de atâtea ori scânteia. Stă lipit de banda dreaptă, locul din care a plecat spre gol şi la Cardiff acum 20 de ani, dar şi în alte zeci de meciuri.

La 48 de ani, pe Hagi nu-l trădează fotbalul. Fentele au rămas lipite de glezna sa, pasele pleacă pe aceleaşi traiectorii, doar că nu mai au aceeaşi forţă. Nici Răducioiu nu mai are viteza de altădată, dar ţîşneşte, însă doar ca o săgeată scurtă. Hagi îl găseşte ca pe vremuri, dar Radu ratează din careu, singura ocazie importantă a României. 

„N-am mai avut suflu să dau în colţul lung. Şi aşa la un moment dat nu mai aveam aer. Au contat enorm cei zece ani de diferenţă între vârsta noastră şi a adversarilor”, a explicat fostul golgheter al naţionalei. Esenţial însă, nici lui, nici celorlalţi nu le-a dispărut ambiţia. E amical, e caritabil, e old-boys, dar ei reprezintă România. Nu e patriotism de faţadă, însă Dan Petrescu, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din Rusia, plătit cu milioane frumoase, nu se sfieşte să facă o alunecare pe gazonul rece şi ud.

Stelea îşi ceartă apărătorii: „Dă-i în ea de aici. Dă-i în ea, n-auzi? Scoate-o de aici”, strigă el la Belodedici, care a încercat să dribleze în propriul careu. Stelică s-a rupt însă primul şi l-a lăsat pe Fane Preda în poartă, al treilea portar la Mondialul din SUA, care a apărat  excelent la Salonic.

Şapte antrenori pe bancă

Grecii au avut la pauză 1-0, iar Gică Popescu avea să dezvăluie că băieţii au fost supăraţi la pauză.„Au trecut anii, dar noi avem acelaşi spirit. N-am acceptat niciodată eşecurile”, spune fostul căpitan al Barcelonei. Popescu a făcut 46 de ani în noiembrie şi joacă fotbal săptămânal. Vinerea e zi de meci la el. Mai joacă şi tenis dar de două săptămâni n-a făcut nimic. A fost plecat din ţară. Îmi arată o poză cu el şi Angel Maria Villar, chiar din biroul preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal. „ Vorbim prin ianuarie”, spune Baciul enigmatic. Apropo de ce s-a scris pe undeva, că Hagi şi Popescu ar fi certaţi, nici că poate exista minciună mai mare. Cei doi Gică sunt ca fraţii. Gică I e Hagi, Gică II e Popescu. Aşa a fost mereu ierarhia, fie şi pentru că Popescu a apreciat mereu geniul lui Hagi.

Deşi amical, Grecia şi România au jucat pe bune. Nu s-a vorbit de un 4-4 pentru public sau de altceva, ba chiar după pauză au fost şi câteva clinciuri. Viorel Moldovan a intrat în locul lui Răducioiu. Îi cere insistent lui Pancu să-i dea pase la picior. Aşa ca între rapidişti. Ca de la jucător la antrenor.. „Nu da lung că mă sufoci! Nu mai am 20 de ani!”, strigă Moldo-gol.  Viorel a fost schimbat după 25 de minute, dar ar mai fi vrut să joace. Îl ceartă pe Balint: „N-am zis că ridic eu mâna când nu mai pot? De ce m-ai scos?”.

 „Păi ai zis să te ţin 25 de minute. Am crezut că vrei afară”, s-a justificat Balint. Tricolorii au egalat prin Florin Bratu, pe final din ofsaid, când banca tehnică avea deja vreo şapte antrenori, fiecare cu indicaţiile lui. Iordănescu e antrenor de-o viaţă, Hagi de un deceniu, Petrescu la Dinamo Moscova, Sabău la ASA Tg Mureş, Stelea la tineret, Gîlcă la Under 17, Răducioiu la Under 15, Balint a fost la Vaslui, Ilie e şi el antrenor pe la televiziune şi lista poate continua. 

Corbule (Dănciulescu), Cocoşilă (Miu), Nana (Falemi), Pancone (Pancu), se strigă de pe margine.Cel mai zgomotos? Dan Petrescu. I-a certat pe tineri ca pe proprii jucători: „Alergaţi mă, zici că veniţi de la discotecă. Aoleu, dacă eraţi pe mâna mea!” Bursucul l-a luat în vizor şi pe fiul lui Iordănescu, (foto sus) introdus pe final. „Alexandre, cere mingea nu fugi de ea! Bre, nea Puiule, ce pregătire ai făcut bre cu ăsta micu? Nu vezi că-i mort?”.

„L-ai demoralizat tu că stai cu gura pe el”, s-a apărat Generalul. „Lasă, că aşa îmi făceai şi dumneata mie”. Concluziile egalului au sunat astfel. Hagi: „Azi am fost prea mulţi antrenori şi prea puţini jucători. Dar, domne, sunt unii, ca Ilie Dumitrescu, ca ne aburesc mereu că îi dor genunchii, că sunt obosiţi, că nu pot. Lui Ilie îi plac pozele, nu să se dezbrace aici pe gazon!”. Dan Petrescu: „N-am fost profesionişti. Am venit în ziua meciului când de fapt trebuia să fim aici de vreo trei săptămâni, ca să ne antrenăm” Gică Popescu: „Dacă aveam mai mulţi Belodedici şi Rotariu puteam câştiga”.

Rotariu face 1500 de abdomene

Belodedici: „Eu, care n-am avut crampe toată viaţa, am simţit ceva la picior pe final, nu-mi explic de ce!”. Reţine-ţi! Belodedici face în aprilie 50 de ani şi a jucat tot meciul, iar la final se întreba de ce a avut crampe! „Belo e unic. Nu degeaba a luat de două ori Liga Campionilor. Nimic nu e întâmplător”, explică Hagi. „Căprioara” impresionează prin modestie şi în afara terenului. Are un Opel Astra şi un telefon demn de aruncat. 

La masa de după meci, Ilie Dumitrescu l-a certat că nu-şi ia un telefon ca lumea. „Lasă, mă, că-i bun şi ăsta. Sună-mă tu că ţi răspund şi la ăsta”, spune el. Iar despre Rotariu, ce-ar mai fi de spus? Are 51 de ani şi jumătate şi se antrenează 4-5 ore pe zi. Joacă tenis, merge la sală şi ţine un regim strict. Face 1500 de abdomene zilnic, se culcă seara la zece, nu bea pic de alcool, nu fumează şi crede că dacă ar face un cantonament bun ar putea juca în Divizia B. 

Rotariu are un kiogram în minus faţă de atunci când juca. Roti n-a fost în America, dar colegii ţin enorm la el. Până la urmă e omul care l-a subordonat pe Maradona în 1990, iar asta nu se uită. Acum prioritatea lui este nepotul său, Dorin, puştiul minune a lui Dinamo. 

„Are calităţi extraordinare, dar îi trebuie încredere. Îţi zic, de la Hagi încoace n-a mai fost stângaci la el. Ca Gică nu poate fi niciodată, dar poate ajunge sus. Are un talent nativ excepţional. Şi nu doar la fotbal. La zece ani a câştigat un turneu de tenis deşi nu jucase niciodată organizat, ci doar cu noi în familie”, povesteşte Roti. Fostul mare fotbalist e mândru de urmaşul său şi-i călăuzeşte atent paşii, alături de fratele lui geamăn, Ilie Rotariu.

Grecia – România a fost 1-1. Generaţia de Aur s-a ţinut bine, chiar dacă egalarea a adus-o Generaţia de ...Sacrificiu, să le spunem aşa celor, care deşi au avut talent cu carul au avut rezultatate la naţională cu.. cântarul. Dar cu ocaua mică. Am remarcat însă la nişte oameni care au scris istorie pentru fotbalul românesc dorinţa de a nu pierde, chiar şi acum la aproape 50 de ani. După meci, în autocar, sunau telefoanele. 

Sabău, Răducioiu, Doboş, Vlădoiu, Hagi şi Popescu, Stelică, chiar şi taciturnul Gîlcă îşi mărturiseau satisfacţia că România n-a fost învinsă. Seara de la Salonic s-a încheiat cu o masă festivă. O salată, un peşte, un pahar de vin, evident şi multe zâmbete. Ba chiar râs în hohote, la glumele lui Prodan. Didi chiar e de neînlocuit. Fredonează melodii de la Satu Mareşi aruncă lasoul atunci când nu te aştepţi. Exemplu: „Băi Falemi, ştii ce zicea nea Imi Ienei de tine? Că ai două mari calităţi. Baţi bine auturile şi stai bine în zid”. La finalul primei reprize, una în care România fusese dominată categoric, Prodan a strigat spre arbitru: „Bă, dar acum fluieri, când eram pe ei!”

Poveştile Generaţiei de Aur nu se vor termina niciodată. Poţi umple pagini întregi cu eroii ieri, azi, mâine şi mereu. Nu neapărat pentru că România nu mai are acum rezultate în fotbal, ci mai degrabă pentru că oamenii care au scos lumea în stradă acum aproape 20 de ani au rămas aceeaşi. Prietenoşi, modeşti, serioşi. La anul se vor împlini două decenii de la Mondialul din SUA, iar Hagi şi compania vor un meci aniversar. „Cu cine să jucăm?”, a întrebat Răducioiu. „Cu Suedia, dar să vorbim întâi cu Prunea să nu mai iasă pe centrări”, a venit rezolvarea, marca Prodan. Toţi râd, însă undeva într-un ungher al sufletului lor un ghimpe încă mai apasă. Cum ar fi fost să jucăm cu Brazilia în semifinale, la Mondialul din 1994?

„Păcat că ne vedem aşa rar. Ar trebui să organizăm astfel de meciuri în România, cred că lumea s-ar bucura mult”

Ovidiu Sabău

„Această echipă va rămâne aşa cum am creeat-o noi, indiefernt de vârsta pe care o vom avea”
Gică Popescu

„Meciurile noastre n-au nicio legătură cu meciurile echipei naţionale de acum. Suntem dominaţi de nostalgie, dar ne bucurăm mult când ne vedem”
Bogdan Stelea

„Fizic a fost greu, dar am vrut să arătăm că am fost fotbalişti. E important ca această generaţie să-şi păstreze identitatea”
Gheorghe Hagi

„Aş veni oricând la astfel de meciuri, dar mi-ar plăcea să jucăm cu cei de vârsta noastră. E greu cu cei mai tineri”
Dan Petrescu

România: Stelea - Petrescu, Belodedici, Prodan, Rotariu - Sabău, Gică Popescu, Gîlcă, Vlădoiu – Hagi, Răducioiu

Au mai jucat: Preda, Ogăraru, Iencsi, Pleşan, Pancu, Viorel Moldovan, Mara, Dănciulescu, Bratu, Falemi, Miu, Alexandru Iordănescu