Hagi, declaraţii tragicomice, după ce Viitorul s-a făcut de râs în Europa: „Să pierzi cu 0-1 şi 0-5 e acelaşi lucru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele din Liga I, cu excepţia Stelei, au dat-o în bară, săptămâna trecută, în cupele europene. Şi nici nu realizează cât rău au făcut fotbalului românesc.

Iar după ce am rămas fără CSMS Iaşi după chiar prima „dublă“ disputată de moldoveni, în turul II preliminar al Ligii Europa, acum sunt şanse mari ca şi Viitorul şi Pandurii să părăsească Liga Europa, după primele partide jucate în turul III preliminar. 

Drama e că, pe lângă faptul că au înregistrat rezultate jenante, cei de la Viitorul şi Pandurii dau senzaţia că nici nu înţeleg că din cauza iminentelor lor eliminări, coeficientul României va avea de suferit, iar din următoarele sezoane vom avea tot mai puţine echipe în cupele europene. 

Primul care a dat tonul declaraţiilor tragicomice a fost chiar Gheorghe Hagi, fondator, patron şi antrenor la Viitorul.

„Am vrut să contribuim şi noi la al 100-lea meci al antrenorului advers“, a fost gluma cu care „Regele“ a descris acest 0-5 cu Gent. Apoi, a devenit serios, însă declaraţiile sale au rămas comice: „A fost un meci frumos, cu multe goluri. Lucrul bun cu care rămânem e că n-am stat să ne apărăm, am ieşit la joc şi am încercat să jucăm fotbal“.

La 24 de ore după partidă, Hagi a insistat cu declaraţiile de înţeles. „Aşa cum a zis Cruyff, că pierzi cu 1-0 sau 5-0, tot o înfrângere e“, a afirmat antrenorul. Hagi e însă între-o mare eroare: scorul nu contează într-o înfrângere, atunci când se joacă pe puncte. Într-o „dublă“ în care se joacă o calificare, după un eşec la limită, în prima manşă, poţi repara situaţia în retur. Pierzând cu 0-5 la Gent, Viitorul şi-a compromis şansele de calificare, iar returul nu mai are nicio miză.

Iar viziunea eronată a „Regelui“ asupra fotbalului actual a fost trădată şi de o declaraţie despre Messi: „Cât aleargă Messi, cinci kilometri? Mă bag şi eu. La un moment dat, glumind cu jucătorii mei, le-am spus că, dacă mă enervează, într-o zi mă apuc din nou de fotbal“. Potrivit statisticilor, Messi aleargă, în medie, 7,9 kilometri la fiecare partidă.

Iar dacă Hagi a spus ce a spus după Gent – Viitorul 5-0, atunci nu e de mirare că atacantul Pandurilor, Ioan Hora, s-a amuzat pe seama faptului că selecţionerul Christoph Daum a fost prezent în tribune la Pandurii – Maccabi Tel Aviv, scor 1-3: „A venit să vadă pe cineva de la israelieni? Nu cred că selecţionerul a avut pe cine să vadă de la noi“.

Urmează meciurile-retur din Europa

Miercuri, 3 august

Steaua - Sparta Praga (1-1 în tur) 20.45

FC Copenhaga – Astra (1-1) 20.45

Joi, 4 august

Maccabi Tel Aviv – Pandurii (3-1) 20.30

Viitorul – Gent (0-5) 21.15

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite