Hagi la Barcelona! „Regele“ se află în Spania şi negociază transferul fiului său. „Am fost cu ei în avion“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Ianis Hagi a jucat din ce în ce mai bine în acest sezon şi, după experienţa nereuşită de la Fiorentina, poate ajunge acum în La Liga.

Ianis Hagi a revenit la Viitorul din iarna anului 2018, dar, la ce a arătat în ultimele partide, părerea generală e că puştiul de 20 de ani nu va începe următorul campionat sub comanda tatălui său.

Ceea ce înseamnă că, după ce a rămas cu o amintire neplăcută din perioada Fiorentina, acolo unde a adunat 48 de minute la prima echipă, într-un sezon şi jumătate, Ianis se pregăteşte de o nouă provocare în care nu-l va mai avea lângă el pe tatăl său. „Bomba“ a fost aruncată, chiar astăzi, de Dumitru Dragomir, într-o intervenţie la Pro X. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a dezvăluit că, în călătoria sa la Barcelona, unde va urmări, diseară (ora 22.00, Digi Sport, Telekom Sport), partida Barcelona – Manchester United din sferturile Ligii Campionilor, s-a aflat în acelaşi avion cu Gheorghe şi Ianis Hagi.

Ce a spus Dumitru Dragomir?

*În avionul către Barcelona, am fost cu Gică Hagi, Ianis Hagi, George Ogăraru şi Gică Popescu. La meciul dintre Barcelona şi Manchester United va sta doar Gică Popescu. Cred că se face un transfer al lui Ianis în Spania. Cred că Ianis va ajunge la Barcelona. Nu la Espanyol, că e prea slabă.

*Informaţia e că doar Popescu se duce la meci. De ce a mers şi Ogăraru în Spania? Asta e informaţia. Eu am văzut multe în fotbal şi cred că e vorba de un transfer.

*Eu l-aş mai ţine măcar până în vară pe Ianis. E caz unic. Dă şi cu stângul, şi cu dreptul. Nu cred că se supără Hagi, că nu vorbesc urât.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite