Campioana Ungariei poate să desfiinţeze cea mai iubită echipă de handbal din România: „Adevărul“ explică de ce Oltchim trebuie să învingă Gyor, dar şi istoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltchim va fi susţinută, diseară, de toată România
Oltchim va fi susţinută, diseară, de toată România

Dacă partida de fotbal Ungaria - România, din preliminariile Mondialului din 2014, s-a disputat în faţa unor tribune goale, în schimb, joi seară (ora 20.00 / Digi Sport 1), maghiarii pregătesc o atmosferă infernală pentru Oana Manea şi colegele ei. Ca să ajungă în finala Ligii Campionilor, româncele trebuie să realizeze ce au făcut doar alte cinci formaţii de-a lungul istoriei.

Pentru Oltchim a sosit momentul adevărului! Vâlcencele vor disputa, diseară, meciul de care depinde viitorul clubului, după cum a spus preşedintele de onoare al grupării, Ioan Gavrilescu. Chiar dacă, ulterior, preşedintele Petre Berbecaru, dar şi şeful Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, au negat că Oltchim s-ar desfiinţa, în cazul ratării calificării în finala Ligii Campionilor, amândoi au recunoscut că rezultatul va influenţa tratativele cu persoanele interesate de preluarea echipei.

ANUL TRECUT A FOST  ÎNFRÂNGERE LA SCOR

Pentru a ajunge în ultimul act al Ligii, formaţia din Râmnicu Vâlcea trebuie să câştige, la Veszprem, dar nu oricum, ci îndeplinind una dintre următoarele două variante: 

1. Să învingă la trei goluri diferenţă. 

2. Să învingă la două goluri diferenţă, dar să înscrie mai multe goluri decât totalul realizat de Gyor, la Bucureşti. 

Există însă două probleme. În primul rând, Gyor, nu numai că n-a pierdut niciun meci în acest sezon al Ligii Campionilor, dar, mai mult, a câştigat toate cele 13 întâlniri disputate! Pe lângă această statistică, mai e una care nu ţine cu Oltchim. 

Din 2009 până acum, vâlcencele au jucat de trei ori în semifinalele Ligii Campionilor, dar n-au învins niciodată în deplasare. Au obţinut două egaluri cu Viborg (2009, scor 21-21) şi cu Gyor (2010, scor 25-25). Anul trecut, au pierdut la Gyor, scor 31-23.

Optimist, antrenorul Oltchimului e convins că echipa sa poate învinge la scorul necesar, diseară. El a amintit de partida cu Ferencvaros, din a doua fază a grupelor, când Manea şi compania erau obligate să câştige pentru a putea spera la semifinalele Ligii. Atunci, româncele s-au întors acasă cu un succes categoric, 30-23.

„Fetele au arătat că pot rezista presiunii, când am jucat la Budapesta, împotriva lui Ferencvaros. Atunci a fost mult zgomot şi galeria adversarelor a fost una foarte gălăgioasă. Ştim că fanii maghiari sunt fantastici şi vor să-şi ajute echipa. Chiar dacă nu vor fi mulţi români în tribune, sunt convins că cei prezenţi îşi vor susţine puternic echipa, iar asta va fi de ajuns“, a declarat Jakob Vestergaard.

„VIBORG A PUTUT.  POATE ŞI OLTCHIM“

Antrenorul danez mai are un argument în favoarea calificării echipei sale. În 2009, pe când era pe banca celor de la Viborg, Vestergaard a câştigat Liga Campionilor în dauna campioanei Ungariei. Cum? Viborg a cedat, acasă (24-26), dar a învins, în deplasare, la trei goluri diferenţă: 26-23. Adică exact scenariul de care are nevoie Oltchim diseară. 

„Am mai trecut prin ceva asemănător cu Viborg, atunci când am întors o înfrângere, tot la două goluri diferenţă. Şi acolo erau handbaliste valoroase, şi la Vâlcea sunt. Nu văd de ce nu se poate repeta istoria. Trebuie să facem o partidă formidabilă la Veszprem“, a continuat Vestergaard.

AR RĂMÂNE LA ECHIPĂ ŞI ÎN SEZONUL VIITOR

Întrebat dacă va părăsi Oltchimul la finalul sezonului, danezul a lăsat de înţeles că ar vrea să mai stea pe banca formaţiei din Râmnicu Vâlcea. „De ce să plec? De ce să nu rămân? N-am discutat cu cei din conducere despre sezonul viitor, pentru simplul motiv că nu s-a terminat cel actual. N-ar

fi penibil să mă duc înainte de returul cu Gyor şi să întreb ce fac eu după această partidă?“, a declarat Vestergaard.

Acesta crede în proiectul salvării echipei, care implică reducerea bugetului actual cu 50%, de la 3 milioane de euro la 1,5 milioane de euro. „Oltchim nu va dispărea. Titlul naţional e câştigat, participarea în Liga Campionilor e asigurată. Indiferent de jucătoarele care vor pleca, vom avea destule handbaliste valoroase, printre care şi Cristina Neagu“, a concluzionat antrenorul danez.

5

e numărul echipelor care au reuşit să învingă Gyor, în Ungaria, de-a lungul istoriei: Viborg, Larvik, Zvezda, Ikast şi Lada Togliatti.

BRIGADĂ CU NOROC PENTRU OLTCHIM

Nenad Nikolici şi Dusan Stojkovici vor arbitra returul dintre Gyor şi Oltchim. În 2009, cu ei pe teren, Oltchim a învins Gyor, acasă, scor 28-26. Apoi, în 2010, Nikolici şi Stojkovici au arbitrat prima manşă din finala Ligii Campionilor, meci în care Viborg a învins Oltchim cu 28-21.

Încă o pierdere: Jovanovici pleacă la ruşi

După Ionela Stanca, plecată de la Oltchim, din cauza problemelor financiare, formaţia din Râmnicu Vâlcea a mai pierdut o handbalistă. Marija Jovanovici, care a sosit la Oltchim în 2011, de la Buducnost, a semnat cu formaţia rusă, Astrakhanochka. S-a vehiculat că şi alte două jucătoare, Barbosa şi Bulatovici, ar fi ajuns şi ele la înţelegeri cu alte formaţii pentru sezonul viitor.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite