Grecii, „descusuţi“ chiar de greci. Jucătorii eleni, analizaţi de un jurnalist de la Atena. Care sunt plusuri şi minusurile adversarilor „tricolorilor“

„Adevărul“ i-a cerut ajutorul unui jurnalist elen, care a fost de acord să facă o radiografie a naţionalei lui Fernando Santos, cu care, pe 15 şi 19 noiembrie, România se va lupta pentru un loc la CM 2014.

Pe 15 noiembrie, la Pireu, şi patru zile mai târziu, la Bucureşti, România se ia la trântă cu grecii pentru o calificare la Mondialul din Brazilia. 

Duelul pare echilibrat la prima vedere, aşa că orice detaliu minor poate face diferenţa. Deşi, pentru ambele naţionale, decizia sorţilor din 21 octombrie, de la Zurich, a venit ca o mănuşă. Şi noi, şi grecii, avem impresia că suntem favoriţi. 

„Adevărul“ a efectuat un demers care-i poate uşura misiunea selecţionerului Piţurcă. I-am cerut ajutorul unui jurnalist elen, care a fost de acord să facă o radiografie a naţionalei lui Fernando Santos. 

Antonis Oikonomidis, ziarist cu experienţă de la cotidianul sportiv elen „SportDay“, nu s-a speriat că ar putea juca rolui unui „cal troian“ şi a acceptat provocarea. 

Mai jos îi aveţi caracterizaţi pe cei 11 jucători cu care tricolorii se vor duela peste exact o săptămână, în prima manşă, cu plusurile şi minusurile lor. 

Portar 

Orestis Karnezis (28 de ani) (foto nr.1)

(15 selecţii/0 goluri/Granada)

Cel mai bun portar al Greciei, de departe. Puternic, solid, ia decizii bune, excelent în careul său, foarte bun în situaţii de unu la unu, reacţionează bine sub presiune. Minusuri? N-are multe meciuri în picioare în acest sezon, asta pentru că n-a jucat niciun meci în noua sa echipă (Granada, unde e împrumutat de la Udinese).

Fundaş dreapta 

Vassilis Torosidis (28 de ani) (foto nr.15)

(61 selecţii/7 goluri/AS Roma)

Ar fi putut fi mai mare (dacă ar fi părăsit Grecia mai devreme). Oricum e cel mai bun fundaş dreapta al naţionalei noastre de câţiva ani. Echilibrat din punct de vedere al jocului, nici prea defensiv, nici prea ofensiv, dar nu prea disciplinat şi nu în totalitate concentrat. E mult mai bun tactic (şi fizic) de când s-a transferat la Roma. 

Fundaş stânga

Jose Holebas (29 de ani) (foto nr. 20)

(17 selecţii/1 gol/Olympiakos)

Fundaş stânga pur. Cel mai bun atlet din naţionala Greciei. Foarte rapid, în formă. Cel mai bun fundaş al nostru, din punct de vedere al aportului ofensiv (a venit în campionatul grec ca mijlocaş stânga), foarte rezistent din punct de vedere fizic, centrează foarte bine. Nici el nu e (prea) concentrat şi are tendinţa de a comite erori neforţate, din cauză că e prea sigur pe el, pe calităţile sale. Dacă e concentrat 100%, va da coşmaruri adversarului direct.

Fundaş central 

Sokratis Papastathopoulos (25 de ani) (foto nr. 19)

(44 selecţii/O goluri/Borussia Dortmund)

A părăsit Grecia de tânăr, şi s-a dus la cea mai bună şcoală defensivă din lume (Italia) şi a învăţat meserie de la cei mai buni. Acum e la Dortmund, iar asta spune totul despre valoarea sa. Rapid, puternic, deştept, greu de trecut. Ştie că e bun (cel mai bun din naţională) şi asta e şi principala lui problemă. De multe ori are tendinţa de a exagera, de a flirta cu pericolul. Un alt dezavantaj? E un tip temperamental.

Fundaş central

Kostas Manolas (22 de ani) (foto nr. 4)

(4 selecţii/o goluri/Olympiakos)

Tânăr, foarte atletic, o revelaţie. Sigur nu va mai sta mult în campionatul grec. E perfect la marcajul om la om, strălucit la jocul aerian, dar nu prea bun cu mingea la picior şi, mai ales, când e pus sub presiune. Are şi el tendinţa de a exagera, tot din cauza faptului că e superîncrezător în forţele sale. Foarte bun la fazele fixe.

Mijlocaş dreapta (central)

Alexandros Tziolis (28 de ani) (foto nr. 6)

(44 selecţii/1 gol/PAOK) 

Arta alergării. Nu rapid, dar constant. Nu prea face multe pe teren, dar nu renunţă niciodată la alergare, marcajul adversarilor sau dublarea coechipierilor. Nu e o ameninţare din punct de vedere defensiv, pentru că rareori trece mijlocul terenului, dar întotdeauna primeşte prima pasă de la mijlocaşii centrali care încearcă să organizeze jocul. Nu e prea totuşi la asta... 

Mijlocaş central 

Giannis Maniatis (27 de ani) (foto nr.2)

(25 de selecţii/O goluri/Olympiakos)

Alt jucător căruia îi place să alerge. Până acum un an şi jumătate un fundaş dreapta promiţător, dar într-o zi a fost mutat la mijloc (la clubul său, Olympiakos) şi de atunci e titular la club şi la naţională pe acest post. Şi el aleargă încontinuu, face marcaj, se apără şi oferă siguranţă în momentul erorilor pe faza ofensivă. E mai dotat decât Tziolis, nu e chiar un „Nr.10“, din punct de vedere tehnic. Decent, la pasele scurte, nu prea rapid, dar întotdeauna aproape de zona unde e mingea.

Mijlocaş stânga (central)

Lazaros Christodoulopoulos (26 de ani) (foto nr.16)

(15 selecţii/1 gol/Bologna)

Un jucător care acum este extremă tipică. S-a mişcat de-a lungul şi de-a latul terenului în toată cariera (a fost un Nr.10 şi în spatele atacanţilor), dar se pare că s-a stabilit pe această poziţie în ultimii doi ani, la Panathinaikos şi apoi la Bologna. Are centrări bune, multe calităţi, dar e deficitar (la fel ca la majoritatea jucătorilor din naţionala noastră) în duelurile unu la unu. Nu e rapid şi câteodată pare „moale“, şi nu e tot timpul dedicat sarcinilor defensive. 

NOTĂ: 

E nevoie de o notă. Poziţia de al treilea mijlocaş central este una foarte importantă. Această poziţie i-a dat cele mai mari bătăi de cap selecţionerului Santos, pentru că el caută un jucător cu o mai bună creativitate şi mai ofensiv decât cei doi (Tziolis şi Maniatis). Dacă Katsouranis sau Karagounis ar fi mai tineri, atunci unul dintre ei ar fi jucat acest rol. „Kara“ ar fi „Nr.10“, „Katsour“ ar fi acel mijlocaş prezent pe tot terenul, box-to-box cum zic englezii, capabil să creeze, dar şi să se apere. Dar „Katsour“ nu mai poate joca drept mijlocaş (sunt şanse foarte, foarte mari să joace fundaş central), iar Santos a încercat mai multe variante. L-a încercat pe Samaras, fără succes, Christodoulopoulos, la fel, iar eu cred că până la urmă îl va folosi pe Ninis, mijlocaşul lui PAOK. Poate juca rolul de playmaker mai bine decât orice alt jucător pe care-l avem acum în lot, aşa că ar putea începe ca titular. Dar, personal, cred că îl veţi vedea în rol de mijlocaş central. 

Extremă dreaptă

Dimitris Salpingidis (32 de ani) (foto nr.14)

(70 selecţii/12 goluri/PAOK)

E atacant, dar cum e mic de înălţime (1,69 m), nu poate juca singur în avanposturi. Într-o formaţie 4-3-3 a fost mutat în bandă, dar tendinţa sa este de a fi în careu, pentru a ajuta atacantul central. Nu poate centra, nu poate pasa, nu e cel mai rapid de pe Pământ, nu e talentat, n-are calităţi, dar e cel mai puternic din echipa Greciei, nu renunţă niciodată, e tot timpul bine plasat şi are „lipici“ la goluri.

Extremă stângă

Giorgios Samaras (28 de ani) (foto nr.7)

(68 selecţii/8 goluri/Celtic)

Cel mai tehnic jucător al Greciei. Foarte bun cu mingea la picior, driblează bine (câteodată exagerează), pasator bun (nu aşa bun la centrări), dar, spre deosebire de echipa de club (Celtic), la naţională nu prea marchează. Câteodată pare pierdut pe teren, şi poate fi dominat (fizic) de un adversar mai puternic. Dacă mental şi fizic e la parametri optimi, poate fi o ameninţare permanentă pentru oricine.

Atacant central 

Kostas Mitroglou (25 de ani) (foto nr. 9)

(26 selecţii/5 goluri/Olympiakos)

Cel mai bun acum din...Europa! Ok, în primii cinci! Are un sezon pur şi simplu incredibil. Nu se opreşte din marcat (are un gol la 60 de minute), şi face asta cu un efort minim (un gol din trei încercări...) şi în orice mod posibil (din şuturi, cu capul, de la distanţă, etc.). A învăţat nu doar să aştepte pase, dar şi să-şi creeze singur ocaziile şi să joace (când e necesar) şi pentru coechipieri, şi din cauza faptului că Grecia e mult mai defensivă decât Olympiakos.  

Rezerve

Ţi-am zis de Ninis, îţi zic de Katsouranis, despre care cred că se bate la titularizare pe postul de fundaş central cu Manolas (50-50 şanse), datorită inteligenţei salei, a vastei sale experienţe, a IQ-ului fotbalistic şi a abilităţii sale la loviturile libere şi fazele fixe. N-a fost niciodată rapid şi de aceea n-a reuşit (pe cât ar fi putut) în afara Greciei, iar acum că e bătrân nu mai poate juca la mijlocul terenului. 

Giorgios Karagounis (prim-plan) a câştigat titlul european cu Grecia, în 2004. El şi Katsouranis sunt singurii supravieţuitori din acea echipă 

Liderul (alt mijlocaş central)  

Giorgios Karagounis (36 de ani)

(129 selecţii/10 goluri/Fulham)

Da, da, ţi-am zis că e bătrân, e comic, urlă, ţipă şi are diverse grimase în timpul meciului, nu e titular la Fulham, dar JOACĂ şi JOACĂ în prima ligă engleză care are acel ritm epuizant pentru mulţi alţii. E visul său să ajungă în Brazilia, la finalul carierei sale, şi sunt sigur că dorinţa sa va face diferenţa şi că va juca, alerga, crea, ameninţa, şuta, şi va face marcaj în ambele meciuri cu România. Nu mai este însă titular cu regularitate (doar din cauza vârstei), iar decizia finală în cazul folosirii sale îi aparţine, evident, lui Santos. 

Selecţionerul

Fernando Santos (59 de ani)

(39 de meciuri/23 de victorii/12 egaluri/4 înfrângeri)

Mare antrenor! Ştie cum să organizeze echipa, cum să facă un lot serios, cum să-şi motiveze jucătorii. Dedicat 100%, devotat muncii sale, îşi cunoaşte jucătorii, e super din punct de vedere tactic dar...e prea precaut. Preferă un 0-0, decât să urmărească un posibil 3-1 sau 3-2. Nu e un antrenor ofensiv, e foarte, foarte modest în modul în care abordează un meci. Evident, preferă  o victorie, una la o diferenţă cât mai mică, decât să urmărească un joc spectaculos, dar fără să fie sigur că-l va finaliza cu un succes. Un antrenor bun, totuşi...

Avem un stil plictisitor de joc, dar eficient! Nu prea marcăm, dar nu din cauza ineficienţei atacanţilor, ci pentru că prioritară e faza defensivă

Antonis Oikonomidis

jurnalist grec