Gino Iorgulescu e sceptic în privinţa şanselor României de calificare la EURO. Şeful LPF vrea capul selecţionerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea din fotbalul românesc s-a bucurat pentru tragerea la sorţi norocoasă de care a avut parte România în preliminariile Euro 2016. Gino Iorgulescu face, însă, notă discordantă, considerând că naţionala noastră nu va avea viaţă uşoară în drumul spre turneul final din Franţa. Mai mult, preşedintele LPF contestă decizia de a-l menţine pe Piţurcă selecţioner în contextul în care România a ratat calificarea la Mondiale cu el pe banca  tehnică.

Iorgulescu nu se îmbată cu apă rece după tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile EURO 2016. Oficialul LPF e sceptic în privinţa şanselor României de a se califica la turneul final şi vrea înlocuirea selecţionerului Victor Piţurcă, susţinând că sub comanda sa naţionala a jucat un fotbal slab calitativ.

"Eu sunt puţin mai rezervat, vreau să văd rezultatele. Noi jucăm acum un fotbal de slabă calitate. Cei de la FRF trebuie să se hotărască. Dacă văd grupa asta o să spună că e uşoară şi că se califică. Eu îmi spun punctul de vedere. Unui antrenor i se acordă o şansă, o campanie, apoi altuia. Cei care vin la FRF sunt cei care o să hotărască. Dacă ei hotărăsc ca Piţurcă să rămână, atunci să rămână. Dar eu nu făceam contract fără obiectiv. Obiectivul a fost ratat în primii doi ani, trebuia dată o altă şansă, unui alt selecţioner", a comentat Gino Iorgulescu la Dolce Sport.

Şeful Ligii susţine că România nu trebuie să se considere deja calificată la EURO 2016, "dubla" manşă jucată cu Grecia în toamna anului trecut fiind un bun exemplu în acest sens. "Norocoşi putem să spunem că am fost doar dacă ne calificăm. În fotbal s-au văzut multe. Nu suntem deja calificaţi. Aţi văzut cu Grecia ce s-a întâmplat. Trebuie să tratăm serios meciurile. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Sunt echipe pe care dacă nu le luăm în serios, s-ar putea să ne trezim iar cu surprize. Să vorbim mai puţin şi să facem mai mult", a mai spus Iorgulescu.

Pe aceeaşi lungime de undă se află şi Gabi Balint, care susţine că bucuria prilejuită de tragerea la sorţi a grupelor preliminare este nejustificată. "Cam mare euforia după tragerea la sorţi. Evoluţia echipei naţionale din ultimul timp nu mă face să cred că am nimerit într-o grupă uşoară, ci mai degrabă echilibrată. Sper să mă înşel", a postat pe Facebook Balint.

CITIŢI ŞI:

Dumitru Dragomir jubilează după tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2016: „S-au dus cu icoane la ei!“

Prima reacţie a lui Victor Piţurcă după tragerea la sorţi pentru Euro 2016

Programul României în preliminariile Euro 2016. Când jucăm cu Ungaria

Prezentarea adversarilor României din grupa F a preliminariilor pentru Euro 2016. Cum stăm la întâlnirile directe

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite