Articol publicitar

Gimnasta Larisa Iordache spune „Mulţumesc, mamă!“ în cadrul campaniei P&G

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 20 de ani este medaliată olimpică, mondială şi europeană şi excelează la fiecare evoluţie pe bârnă sau la sol. Dacă o întâlneşti, vei fi surprins că o fată atât de mică poate fi atât de puternică. Acestea au fost calităţile care au convins P&G România să o invite să devină Ambasadoare a campaniei „Mulţumesc, mamă!“. Şi nu singură, ci împreună cu Adriana Iordache ─ mama, inspiraţia şi cea mai mare susţinătoare a ei.

Văzând-o pe Larisa Iordache cum evoluează la aparate, îi remarci imediat graţia şi eleganţa, dar şi o stăpânire de sine incredibilă. În spatele acestora se ascunde forţa incredibilă a mamei, care a reuşit să îi modeleze, încă din copilărie, personalitatea unei campioane. O mamă-model, fără de care, palmaresul impresionant al Larisei, ar fi putut rămâne doar un vis. Acesta este doar primul motiv pentru care talentata gimnastă a ales să spună cu mândrie «Mulţumesc, mamă!», la invitaţia P&G.

Larisa a urcat de multe ori pe podium, i s-au recunoscut meritele şi talentul la nivel mondial, dar nimeni nu bănuieşte care este crezul ei când pleacă la un concurs. Talentata gimnastă nu îşi propune niciodată să fie cea mai bună, ci să nu se teamă de nimic! Mama i-a spus, încă de când a ales dumul gimnasticii de performanţă, că atunci când faci ceva cu plăcere şi dedicare nu ai de ce sa te temi. Iar ea şi-a însuşit aceste vorbe şi s-a covins de multe ori de sfatul Adrianei.

Larisei nu i s-a impus niciodată sa aleagă un drum sau altul, pentru că mama ei a fost suficient de puternică şi încrezătoare încât să o lase de fiecare dată să îşi găsească singură calea. A fost însă acolo să îi prezinte cele două faţete ale alegerii ei şi a susţinut-o necondiţionat. Forţa mamei a devenit forţa fiicei, sigură că, indiferent de urmări, se vor avea una pe cealaltă.Chiar dacă Rio nu mai este în sine un obiectiv sportiv pentru talentata gimnastă, rămâne un bun prilej de a spune încă o dată «Mulţumesc, mamă!» pentru puterea Adrianei Iordache de a o fi susţinut în momentele dificile, dar şi pentru gesturile mici care, zi de zi, care au ajutat-o să devină ceea ce este astăzi.

image

Dacă acum o lume întreagă o cunoaşte pe gimnasta Larisa Iordache şi unii chiar o numesc „Noua Nadia” se datorează Adrianei Iordache. „Mama m-a făcut de fiecare dată să nu renunţ la gimnastică, tocmai pentru că a ştiut să îmi arate mereu partea frumoasă a carierei mele şi tot ea e cea care m-a făcut să privesc eşecurile ca lecţii de viaţă, dar şi ca victorii pentru noi ca familie. De fiecare dată când o competiţie s-a terminat altfel decât mi-aş fi dorit eu, ea a fost acolo pregatită sa ma scoată din stare, să mă ajute să mă deconectez, să uit şi să merg mai departe. «Mulţumesc, mamă!» că m-ai susţinut, m-ai ridicat şi eşti lângă mine în fiecare zi.” 

Am putea crede că în sporturile individuale există un singur concurent, însă vorbim despre o echipă. Şi cea mai frumoasă şi inspiraţională echipă este aceea dintre sportivi şi mamele lor.

Campania «Mulţumesc, mamă!» este modul prin care P&G recunoaşte la scenă deschisă eforturile pe care mamele din întreaga lume le fac pentru a forma sportivi de succes. Anul acesta elementul cheie este puterea: pe de-o parte puterea de care dau dovadă mamele care sunt acolo pentru copiii lor, indiferent de context; pe de altă parte forţa care, odată insuflată copiilor, este preluată de către aceştia şi transformată, prin muncă şi pasiune, în rezultate de excepţie. 

P&G contribuie la îmbunătăţirea vieţii a aproximativ 5 milioane de consumatori din întreaga lume prin portofoliul său de mărci de calitate. Cele mai cunoscute mărci ale companiei sunt Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene® şi Tide®. P&G este prezent în peste 70 de ţări. Pentru cele mai noi informaţii despre P&G şi brandurile sale, puteţi accesa http://www.pg.com

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite