Gigi Becali, serios şifonat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Stelei trăieşte clipe de coşmar în aceste zile, fiind atacat simultan de Marian Iancu şi de Dumitru Dragomir, dar şi de fanii Stelei. Latifundiarul din Pipera este atacat din toate părţile înaintea partidei de duminică cu FC Timişoara, meci decisiv pentru stabilirea ierarhiei finale din actualul sezon al Ligii I.

1 Marian Iancu a cerut redeschiderea „Valizei"

Finanţatorul celor de la FC Timişoara a trimis ieri o adresă oficială către LPF prin care cere redeschiderea cazului "Valiza", această acţiune fiind de fapt o răzbunare a bănăţenilor, după ce Gigi Becali i-a ţinut partea lui George Copos în cazul "Varga-Bălan".

Marian Iancu a anunţat deja că va trimite o adresă şi la FIFA, întrucât se îndoieşte că forul păstorit de Dumitru Dragomir va lua o decizie radicală în defavoarea Stelei.

"Am depus o cerere oficială de redeschidere a cazului «Valiza». FC Argeş a fost retrogradată tot pentru mită, dar Steaua n-a fost judecată pe partea sportivă. Dacă Steaua este vinovată, va fi retrogradată. Este un răspuns al nostru pentru intervenţia meschină pe care a avut-o
Steaua, prin Gigi Becali, în judecarea cazului «Varga-Bălan»", a explicat Iancu.

„Bine, ca să vorbească Iancu de Steaua el mai trebuie să facă spălături cu whisky, nu poate să vorbească oricine aşa", a replicat Becali.

2 Suporterii pregătesc o adevărată revoluţie

Fanii Stelei au împânzit oraşul cu afişe şi manifeste anti-Becali şi promit că vor organiza proteste fără precedent împotriva conducerii la meciul cu FC Timişoara. „Împreună vom învinge cancerul. Duminică eliberăm Steaua", este anunţul postat pe site-ul fanilor, www.fcsteaua.ro. Totuşi, liderii suporterilor au ţinut să precizeze că nu se gândesc să invadeze terenul, aşa cum s-a zvonit. „Noi, tot ce facem, facem legal, nu instigăm la violenţă şi mesajele noastre cred că sunt clare", ne-a spus Costi Vasile, liderul AISS.

3 Dragomir l-a „ars" cu 110.000 de euro

Mitică Dragomir joacă şi el extrem de dur în războiul pe care-l duce cu Gigi Becali. Comisia de Disciplină a LPF i-a aplicat miercuri o suspendare de 12 luni şi o amendă de 75.000 de euro, la numai o săptămână după ce aceeaşi comisie îl penalizase pe Gigi cu 6 luni de suspendare şi 35.000 de euro. „Dacă nu plăteşte, Steaua nu va mai fi programată în Liga I", l-a ameninţat apoi Dragomir pe latifundiar, care a avut însă şi el o replică pe măsură: „Să plătească amenda mă-sa din Bălceşti, care n-are nici măcar gard la casă!".

Istoricul cazului „Valiza“

Pe linie sportivă

-4 iunie 2008: Steaua Bucureşti a fost penalizată cu şapte puncte, iar Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani şi i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeaşi perioadă, primind totodată şi o amendă de 200.000 de lei.
-24 iunie 2008: Comisia de Apel a păstrat sancţiunile.
-3 iulie 2008: Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat toate deciziile Comisiei de Disciplină. Becali a primit din partea CAF doar o suspendare de şase luni şi nu i-a interzis accesul pe stadion.

Pe linie juridică

-decembrie 2008: Becali a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, alături de alte cinci persoane, între care şi Piţurcă.
-6 octombrie 2009: Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
-3 martie 2010: Instanţa a suspendat judecarea procesului şi a trimis cauza la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii, după ce avocatul lui Teia Sponte a susţinut că un sportiv nu are calitatea de funcţionar.

"Decizia în cazul «Valiza» e definitivă şi irevocabilă. Mitică n-are decât să deschidă cavoul lui Stalin!"

Gigi Becali patron Steaua

"Dosarul «Valiza»se redeschide. S-a judecat la federaţie, acum comisiile sunt la Ligă. Cazul Stelei este mai grav decât al Argeşului."

Dumitru Dragomir preşedinte LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite