Gigi Becali, mesaje de dragoste trimise unui bărbat: „Somn uşor, puricii să te sărute!“. Destinatarul a luat foc!

Gigi Becali, mesaje de dragoste trimise unui bărbat: „Somn uşor, puricii să te sărute!“. Destinatarul a luat foc!

Gigi Becali se ţine de glume în discuţiile sale cu Florin Talpan

Patronul FCSB-ului a fost mereu un duşman declarat al homosexualilor, însă limbajul pe care îl foloseşte în dialogurile sale cu alţi bărbaţi e cel puţin ciudat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Războiul dintre cluburile FCSB şi CSA Steaua datează de câţiva ani şi a devenit deja un subiect răsuflat şi plictisitor. 

Deşi televiziunile încearcă să-l „resusciteze“, periodic, de fapt nu mai apare nimic nou. Lucrurile sunt clare: Gigi Becali a pierdut marca Steaua şi a rămas cu o formaţie fără identitate, fără suporteri de care se foloseşte pentru a mai vinde nişte jucători.

De partea cealaltă, Clubul Sportiv al Armatei s-a ales cu brandul Steaua pe care, deocamdată, a arătat că nu ştie să-l valorifice. Nu întâmplător echipa se şi zbate în anonimatul ligii a patra.

Ceea ce mai animă, din când în când, această poveste e războiul declaraţiilor între Gigi Becali şi juristul Armatei, Florin Talpan. Acesta din urma a devenit o mică vedetă datorită acestui subiect şi, în ultima sa apariţie media, la Digi Sport, a susţinut că e terorizat de Gigi Becali! 

Imediat, la Digi Sport a apărut şi reacţia patronului FCSB, care a povestit ce mesaje bizare i-a trimis lui Talpan.

Ce a spus Gigi Becali?

*Să arate mesajele! Eu i-am spus aşa: «Te atenţionez că din moment ce Curtea Supremă a casat o hotărâre a Curţii de Apel, trebuie să îmi dai banii înapoi. Hotărârea a fosta casată, s-a desfiinţat. Dă banii înapoi, după aia se duce la rejudecare». Eu i-am dat banii, m-a executat de 30.000 de euro. I-am spus, nenea «Tolpan», eu aşa îi zic, mai cu dragoste. E adevărat că am zis «nenea Tolpan barosa»n. E jignire asta?!

*La final i-am spus aşa: «Iartă-mă, te-am sunat să mai glumesc cu tine». Vi se pare ameninţare să glumeşti cu un om şi să îl alinţi? Vă dau cuvântul de onoare că nu am mai jignit vreun om. Înainte făceam multe păcate şi mizerii. Să ameninţ un om, niciodată!

*Eu îl rog public pe domnul Talpan să facă mesajele publice. Să vedeţi cum îl   
alint. După m-am gândit că şi alintarea e un fel de aroganţă şi i-am cerut iertare. În nebunia mea, aveam chef de glume, şi am făcut asta. Dracii mă pun câteodată să mai glumesc. I-am mai zis că roata morii se învârteşte. Cred că cel mai mult l-a supărat că i-am zis o dată: «Somn uşor, vise plăcute, puricii să te sărute». Copilării, glume.

Ce a povestit Florin Talpan?

*Gigi Becali m-a apelat, mi-a trimis mesaje, mai ales seara. Mi-a creat nelinişte, deranj, atât mie, cât şi familiei mele. Cred că sunt îndeplinite condiţiile infracţiunilor de hărţuire şi de ameninţare. Ţinând cont de antecedentele sale, domnul Becali riscă mult să ajungă la închisoare. Ţineţi minte când spune că dacă ar fi avut suporterii lui Dinamo, Talpan dispărea până acum?

*Inclusiv în sala de judecată a făcut asta. Ce înseamnă lucrurile astea? Doamna judecător nu ar fi trebuit să-i permită asemenea observaţii faţă de un ofiţer îmbrăcat în ţinută militară. Există dovezi că Gigi Becali mi-a trimis mesaje de ameninţare. O să le prezint la Parchet, fiţi convinşi că o să le arăt, că există, dacă aşa am spus.

*Gigi Becali nu avea dreptul să mă contacteze. Nu e amicul meu, suntem în litigiu. Mama e grav bolnavă şi e deranjată de diverse persoane. Eu sunt liniştit, îmi văd de treaba mea, vreau să lupt pentru adevărurile în ceea ce priveşte brand-ul Steaua. Sunt supus unei adevărate terori!

*Nu trebuie să îi dau înapoi banii lui Gigi Becali. Mama e în spital acum şi prejudiciul va creşte, cu siguranţă. Statul român să ia măsuri, nu se poate aşa ceva!

*Mi se întâmplă toate acestea din cauza doamnei judecător, care trebuie să fie exclusă din magistratură. Nu se poate să te faci că ai uitat codul de procedură civilă! Şi-a bătut joc de acest dosar, l-a avantajat pe Gigi Becali la proces!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: