Gigi Becali cere să fie eliberat cu 6 luni mai devreme: "Doamna judecător, nu ştiu dacă vă pricepeţi la fotbal..."

Gigi Becali cere să fie eliberat cu 6 luni mai devreme:

În urmă cu câteva luni, Gigi Becali a fost eliberat o zi, mergând la cimitir cu toată presa după el

Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a cerut să-i fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de făcut, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul Valiza nu mai este incriminată de noul Cod penal, judecătorii urmând să ia o decizie în acest caz săptămâna viitoare.

Tribunalul Constanţa a judecat, miercuri, contestaţia la executarea pedepsei, depusă de George Becali în 4 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul Ioan Griga a spus în faţa instanţei că George Becali a fost condamnat pentru două infracţiuni de dare de mită, cea din 2006, când a vrut să premieze jucătorii echipei Gloria Bistriţa, şi cea din 2008, când a încercat premierea echipei Universitatea Cluj, pentru ca aceste formaţii să-şi apere corect şansele în câte o partidă pe care o aveau de disputat în campionat.

Legea spunea atunci că este mită suma oferită pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Potrivit avocatului Griga, în noul Cod Penal au fost modificate condiţiile de incriminare pentru luarea şi darea de mită, iar în prezent constituie infracţiune dacă suma este oferită pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Avocatul a precizat că faptele lui Becali nu au avut legătură cu neîndeplinirea, ci cu îndeplinirea atribuţiilor astfel încât cele două echipe să-şi apere corect şansele.

Din acest motiv, apărătorul lui George Becali a cerut instanţei înlăturarea sporului de pedeapsă de şase luni, astfel încât clientul său să rămână doar cu pedeapsa de trei ani de închisoare.

Avocatul a mai cerut ca suma confiscată clientului său să îi fie returnată.

La rândul său, procurorul a spus că în acest caz faptele nu sunt dezincriminate prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a cerut respingerea contestaţiei la executare ca fiind nefondată, dar şi respingerea solicitării privind înapoierea sumei de bani.

Ultimul cuvânt i-a aparţinut lui Gigi Becali, care a explicat că el nu a încălcat legea şi că a oferit banii respectivi pentru ca acei jucători să fie loiali, să joace bine şi să-şi apere corect şansele.

El a explicat şi contextul în care a oferit bani echipei Universitatea Cluj, afirmând că Steaua Bucureşti s-ar fi calificat direct în grupele Ligii Camopinilor, în cazul unui rezultat pozitiv obţinut de U Cluj în ultima etapă.

În timp ce spunea aceste lucruri el a întrebat-o retoric pe judecătoare: "Nu ştiu dacă vă pricepeţi la fotbal", precizând că Steaua a fost mai avantajată din punct de vedere financiar că a terminat campionatul pe locul doi pentru că a mai primit o sumă de două milioane de euro în urma play-off-ului disputat cu Galatasaray Istanbul, la care s-au adăugat banii obţinuţi prin accederea în Liga Campionilor.

Gigi Becali a precizat că nu este interesat de banii care i-au fost confiscaţi, că nu-i vrea înapoi şi că doreşte doar să scape de şase luni de închisoare.

"Nu mă interesează banii ăia, ci să nu mai fac şase luni de închisoare degeaba", a spus Becali.

El a precizat că şi-a dorit să ia şi el cuvântul în faţa instanţei, deşi a fost mulţumit de pledoariile apărătorilor săi.

"Am avocaţi numai profesori, dar dacă nu spun şi eu ceva plec supărat. Eu spun lucrurile simple cum sunt ele. (...) Acum văd că mă lăsaţi să vorbesc, dar nu mai am ce să spun că aş mai vorbi", i-a spus Becali judecătoarei.

Instanţa a rămas în pronunţare pentru data de 13 august, dată până la care avocaţii lui George Becali trebuie să depună concluziile scrise.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: