Gigi Becali, atac golănesc: „O mizerie de om! Să se ducă la el în Ungaria“. Moderatorul a vrut să-i taie legătura telefonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FCSB a pierdut nu doar lupta sportivă, la Giurgiu, dar şi pe cea cu bunul simţ. În ambele situaţii, există un singur vinovat: Gigi Becali.

Gigi Becali e, de cele mai multe ori, un personaj comic, iar declaraţiile date de el sunt, pe alocuri, atât de aberante, încât nu poţi să nu zâmbeşti. Doar că, luni, după înfrângerea în faţa Astrei, el n-a mai fost amuzant, ci de-dreptul nesimţit.

Acuzând vehement că FCSB a avut două faze de penalty în partida cu Astra - specialistul Digi Sport, Ion Crăciunescu, i-a dat dreptate - latifundiarul din Pipera şi-a ieşit din minţi, a urlat la telefon şi, la un moment dat, a devenit atât de agresiv, încât moderatorul Digi Sport, Radu Naum, a ameninţat că îi va tăia legătura telefonică!

Ce a spus Gigi Becali despre arbitrajul lui Istvan Kovacs?

*Dacă ne arbitrează Kovacs aşa, n-avem nicio şansă la titlu! 

*Înseamnă că trebuie să ia CFR-ul titlu. Să-l ia şi gata. Noi o să jucăm în Europa şi o să terminăm pe 2-3, că aşa vrea FRF.

*Kovacs nu e arbitru care să greşească aşa. Îl trage de tricou (n.r. - pe Tănase), îl pune jos. Eu vorbesc de echipa mea acum. O echipă care nu primeşte două penalty-uri ce să facă?

*Nu ştiu ce indicaţi sunt, pentru mine e clar. Dacă ţie nu-ţi sunt date două penalty-uri, iar adversara înscrie după un fault în atac, ce mai vrei?! Nu mă mai interesează ce a jucat echipa, toţi au fost extraordinari! 

*Greşelile de arbitraj sunt determinante. Să le fie ruşine! Mizerie de om! Să se întoarcă în casa lui din Ungaria! Îşi bate joc de munca unor copii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite