Gică Popescu: „De abia aştept să se termine Euro 2020, să nu mai aud întrebarea despre starea stadioanelor!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Popescu pare că a ajuns la capătul răbdării în ceea ce priveşte situaţia stadioanelor pe care România şi-a asumat că le va construi pentru Campionatul European din 2020. „Eu de abia aştept să se termine Campionatul European să nu mai aud întrebarea despre starea stadioanelor“, a transmis consilierul prim-ministrului, punctând totodată că două stadioane de antrenament vor fi gata până la ora la care Olanda şi Ucraina vor ateriza la Bucureşti.

„E important să terminăm stadioanele pe cele pe care le-am început, pentru că lucrul acesta ne dă o imagine bună în faţa celor de la UEFA, însă nu sunt obligatorii pentru o bună organizare a Campionatului European.

Eu cred că vom avea două stadioane gata, stadioane de antrenament. Pentru că cele patru meciuri se vor juca numai pe Naţional Arena. Celelalte trei, dintre care vor fi terminate două, vor fi folosite pentru antrenament. Dar noi nu facem stadioane pentru două săptămâni cât va dura Campionatul European”, a mai punctat Gică Popescu, la Pro TV.

Naţionala de fotbal a României păstrează încă speranţe de a întregi distribuţia Grupei C, cu Olanda, Ucraina şi Austria. Pentru asta, echipa lui Mirel Rădoi trebuie să obţină două victorii în deplasare, cu Islanda şi, apoi, cu învingătoarea partidei dintre Ungaria şi Bulgaria.

Dacă se va califica la Euro 2020, România va juca două meciuri la Bucureşti, pe Arena Naţională - cu Austria (14 iunie), respectiv Ucraina (18 iunie). Partida cu Olanda ar urma să se dispute pe Amsterdam Arena, pe 22 iunie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite