Gică Hagi ar putea antrena o echipă de top din Franţa. Ce scriu jurnaliştii francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Hagi ar putea antrena o echipă de top din Franţa. Presa franceză scrie că fostul internaţional român ar fi în cărţi pentru a prelua echipa Olympique Marseille.

„Pentru a-l înlocui pe Villas-Boas, Longora (preşedintele clubului – n.red.) încearcă o lovitură neaşteptată cu o legendă”, scrie Le 10 Sport. Tot jurnaliştii francezi notează că s-a ajuns la varianta aceasta după ce Rafa Benitez, Maurizio Sarri şi Lucien Favre au refuzat propunerile.

„Fost jucător la Barcelona şi Real Madrid, Hagi este o legendă în România, dar cariera sa de antrenor nu este nici pe departe egală cu cea de fotbalist. Totuşi, el are avantajul că este liber de contract după plecarea de la Viitorul şi are pretenţii salariale foarte diferite faţă de ceilalţi antrenor cu care OM a negociat”, a mai notat sursa citată. De altfel, un alt nume care se află pe lista celor de la Marseille este şi Claude Puel, fost antrenor al lui Lyon.”, mai scrie sursa citată.

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, a împlinit săptămâna trecută 56 de ani.

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din Romania totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986, informează news.ro. 

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite