Gică Hagi face previziuni sumbre pentru viitorul fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi nu vede cu ochi buni viitorul fotbalului românesc FOTO Cosmin Iftode
Hagi nu vede cu ochi buni viitorul fotbalului românesc FOTO Cosmin Iftode

După ce a vizitat săptămâna trecută Budapesta, cu prilejul desfăşurării meciului Ungaria-România în preliminariile Campionatului Mondial din 2014, Gică Hagi a prezis un dezastru total pentru fotbalul românesc în cel mai scurt timp.

Hagi a fost impresionat de investiţiile pe care le fac maghiarii în infrastructura sportivă, ceea ce l-a determinat pe fostul mare fotbalist român să afirme că în maximum zece ani Ungaria va avea un fotbal foarte dezvoltat, spre deosebire de fotbalul nostru, care va bate pasul pe loc din cauza lipsei investiţiilor.

„Ascultaţi-mă pe mine, în ritmul în care muncesc ei şi în situaţia în care suntem noi, în cinci ani, hai, în 10, ungurii ne salută din mers. Investesc enorm în fotbal, în sport, în general. Am avut întâlniri cu premierul lor şi cu preşedintele federaţiei de fotbal. Au creat facilităţi extraordinare pentru cei care investesc. Premierul maghiar mi-a spus că vor construi 100 de terenuri şi stadioane de mici dimensiuni. 

Am vizitat şi Academia „Ferenc Puskas”, se lucra acolo, cum se lucra la noi când am făcut Arena Naţională. Academia lor are vreo zece terenuri şi va avea şi un stadion de vreo 4.000 de locuri. Academia mea am făcut-o pe banii mei şi în afară că plătesc o groază de taxe la stat, n-am nici o facilitate”, s-a plâns Hagi în Evenimentul Zilei.  

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite