Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: Regret că nu am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă

Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: Regret că nu am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă

Antrenorul Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat, marţi, demisia de la conducerea tehnică a echipei FC Dinamo, după înfrângerea suferită, scor 0-1, cu Astra, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.

Ştiri pe aceeaşi temă

"De jocul de vineri nu mă mai întrebaţi pe mine, că eu o să-mi pun demisia, pe cale amiabilă, cu conducerea. Nu am anunţat jucătorii. Nu mai pot să... Eu am vrut de meciul trecut, puteam să o fac de meciul de trecut, dar era meciul ăsta la câteva zile şi nu aveam dreptul să provoc valuri, avea nevoie echipa de linişte şi atunci mi-am retras demisia. Acum nu mai există (n.r. - şanse de a se răzgândi). E un cumul de factori, important este că mă opresc aici. Meciul de astăzi a fost foarte echilibrat şi meciurile dinainte, la fel. Lipseşte ceva, lipseşte scânteia, lipsesc nişte execuţii de excepţie ca să vină golul şi punctele şi să se decupleze de la neşansa care a fost în ultima perioadă, plus greşelile de arbitraj. Am înţeles că şi astăzi a fost un penalti. Vorbesc ca un om dinafară, echidistant. Regret că nu am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă. Îmi pare rău şi îmi cer scuze că nu am putut să fac mai mult, dar asta a fost maximum din ce puteam. Nici eu nu am fost foarte bine ajutat", a declarat Mulţescu, la microfonul televiziunilro care transmit Cupa României.
 
Antrenorul Gherghe Mulţescu a preluat, marţi, conducerea tehnică a echipei Dinamo, după demisia lui Ionel Gane.
 
Astra Giurgiu a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FC Dinamo, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.
 
Returul va avea loc în perioada 11-13 mai.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările