Gareth Bale a alergat cu 31 km/h. De câţi paşi şi câte atingeri a avut nevoie galezul pentru a marca în poarta Barcelonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul galez a marcat golul victoriei lui Real Madrid, în finala Cupei Spaniei, 2-1 contra Barcelonei, după o cursă incredibilă.

Gareth Bale, fotbalistul pentru care Real a plătit vara trecută 100 de milioane de euro, a început să justifice banii. Până miercuri seara, galezul de 25 de ani, marcase de 19 ori pentru „galactici”, în toate competiţiile, dar cea de-a 20-a reuşită avea să fie cu adevărat de excepţie. Era minutul 85 al finalei Cupei Spaniei, iar Real şi Barca se aflau la egalitate, 1-1, după golurile lui Di Maria (min.11), respectiv Bartra (min.68).
Ce a urmat e demn de consemnat în istorie. Bale a făcut o cursă de 60 de metri, în care şi-a depăşit adversarul, pe Bartra, alergând pe pista de atletism, iar la capătul acesteia a marcat printre picioarele lui Pinto. Au fost 25 de paşi, 8 atingeri ale balonului şi o viteză de 31 de kilometri la oră. Performanţă fabuloasă, dacă ţinem cont de faptul că sprinterul Usain Bolt, cel mai rapid om al planetei, campion olimpic şi mondial, a alergat cu 38,1 km/h, atunci când a obţinut cel mai bun rezultat al său.  
Bale a adus Realului a 19-a Cupă a Spaniei şi al 78-lea trofeu în vitrina clubului. Pentru fotbalistul galez este însă abia primul trofeu din cariera sa, în care a mai jucat la Southampton şi Tottenham. El l-a ajutat însă pe Iker Casillas să ameninţe poziţia legendarului Raul. Casillas a ajuns la al 15-lea trofeu cu Real, iar Raul are 16. Fanii „galacticilor” au împânzit după meci Madridul, aşteptându-şi favoriţii, care s-au întors învingători de la Valencia şi au sărbătorit împreună până târziu în noapte succesul echipei.
Final de eră la Barcelona
Dacă Real, chiar şi fără Cristiano Ronaldo, accidentat, a fost pe val, Barcelona a încheiat în genunchi o săptămână neagră. În ultimele şapte zile, catalanii au fost eliminaţi din Liga Campionilor, au pierdut în campionat la Granada şi au ratat Cupa Spaniei. Două obiective din trei s-au dus pe apa sâmbetei, iar cel de-al treilea e compromis destul de mult, ţinând cont că Atletico are patru puncte avans în fruntea Primerei Division.
În varianta foarte probabilă în care Barca nu ia titlul intern, ar fi primul an după an, după 2008, pe care echipa îl încheie sec, adică fără trofeu. Oricum, presa spaniolă cântă prohodul actualei echipei şi consideră că Barcelona are nevoie de antrenor, jucători noi şi o altă strategie. „Acest ciclu s-a încheiat. Trebuie să înceapă altul”, au scris catalanii de la Sport. Ciclul de şase ani, în care Barca a cucerit 16 trofee, se trermină odată cu decăderea lui Messi, argentinianul fiind de nerecunoscut în ultimele partide.

7 finale de Cupa Spaniei, între Real şi Barcelona s-au disputat până acum, iar madrilenii conduc cu 4-3 la victorii
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite