„Galacticii“ aterizează la Bucureşti: cât costă aducerea Realului în România şi cine plăteşte pentru un amical de lux

„Galacticii“ aterizează la Bucureşti: cât costă aducerea Realului în România şi cine plăteşte pentru un amical de lux

„Adevărul“ vă prezintă culisele unui meci care le va da românilor ocazia de a-l vedea la lucru pe Cristiano Ronaldo. Întâlnirea va fi o adevărată lovitură de imagine, având în vedere numărul de ţări în care va fi televizată.

Ştiri pe aceeaşi temă

La doi ani după ce „extratereştrii“ de la Barcelona au aterizat pe „Arena Naţională“ pentru un amical cu Dinamo, câştigat cu 2-0 de Messi şi compania, acum e rândul Realului să viziteze România.

Adrian Thiess, CEO al Thiess Holding, e omul care se ocupă de aducerea „galacticilor“ în România. Tot el l-a adus pe Mihail Gorbaciov în Bucureşti, în 2010, iar în august 2012 a perfectat testul Dinamo – Barcelona. „Având în vedere relaţia cu domnul Ioan Niculae (n.r. - patronul Astrei Giurgiu), i-am propus lui varianta unui meci Astra – Real Madrid, iar dânsul a acceptat. Vom definitiva clauzele contractuale în următoarele zile. E vorba de un cadou al dânsului pentru echipa pe care o finanţează. Domnul Niculae e cel mai bogat om din România, dacă vrea, poate să organizeze un meci cu Real Madrid şi în propria curte“, a declarat Adrian Thiess pentru Mediafax. 

El a dezvăluit că există şi o variantă de rezervă în cazul puţin probabil în care Astra va renunţa la acest amical. „M-am gândit să facem un Dream Team al Ligii I cu câte doi fotbalişti de la Steaua, Dinamo, Petrolul, Astra, dar şi de la alte cluburi, care să joace împotriva Realului. O astfel de acţiune ar apropia şi suporterii diferitelor echipe din România. Totuşi, aceasta e doar o variantă de rezervă, dacă nu se concretizează cea cu Astra“, a declarat Thiess pentru „Adevărul“.

De ce nu Steaua sau Dinamo?

Alegerea celor de la Astra ca posibil adversar pentru Ronaldo şi compania a surprins, în condiţiile în care giurgiuvenii n-au aşa mulţi suporteri ca să umple „Arena Naţională“, ceea ce s-ar fi întâmplat, dacă Steaua ar fi întâlnit Realul.

„Steaua va juca în tururile preliminare ale cupelor europene şi Laurenţiu Reghecampf cu care sunt prieten mi-a explicat că nu poate juca un amical cu Real în august“, a continuat Adrian Thiess. În aceste condiţii, apare întrebarea de ce n-a fost aleasă o formaţie cu mai mulţi suporteri, precum Dinamo sau Petrolul? 

Explicaţia e simplă: aducerea Realului în România costă două milioane de euro. O pare din această sumă va fi acoperită din vânzarea drepturilor TV, veniturile din publicitate, merchandising şi vânzarea biletelor. Totuşi, e nevoie ca şi adversarul Realului să contribuie cu o sumă importantă şi să acopere diferenţa până la două milioane de euro. Nici Petrolul, nici Dinamo n-au în fruntea clubului un om potent financiar, care să pună pe masă aproximativ 500.000 de euro pentru un amical cu Real Madrid. Astfel, s-a ajuns la varianta Astra, echipă finanţată de Ioan Niculae, cel mai bogat român la ora actuală. 


124
e numărul ţărilor în care se va televiza amicalul Astra – Real Madrid care se va juca, cel mai probabil, la 14 august.

35.000
de fani au asistat la amicalul Dinamo – Barcelona, scor 0-2, la 11 august 2012 pe „Arena Naţională“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările