Gabi Torje, mijlocaş România: „O victorie cu Bosnia m-ar mai răcori!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul crede că doar un succes vineri al tricolorilor îi poate alina suferinţa pricinuită de parcursul slab al lui Dinamo din sezonul recent încheiat. Torje (21 de ani, 1,67 metri), momentan cel mai bun jucător al lui Dinamo, a devenit şi un obişnuit al naţionalei. „Piticul“ probabil va fi titular cu Bosnia (vineri, 21.00, TVR 1 şi Dolcesport).

„Adevărul": Ce speranţe să avem de la meciul cu Bosnia?

Gabi Torje: Este decisiv pentru calificarea la Euro 2012. Trebuie să învingem! Şi sunt convins că vom reuşi. Să vă spun şi de ce: avem jucători de valoare, Bosnia evoluează afară, iar noi, acasă, publicul va fi de partea noastră, plus că a venit şi timpul nostru. Nu aş vrea să enumăr ce fotbalişti de valoare avem noi, pentru că nu doresc să omit pe careva, din greşeală.

Ce impresie ţi-a lăsat Bosnia după meciul tur?

Că este o naţională bună, dar nu de speriat. Are jucători buni, însă, repet, şi noi stăm bine la acest capitol.

Ţi-ar părea rău dacă Răzvan Lucescu ar pleca de la echipa naţională, în cazul unui eşec?

Nu vreau să mă gândesc că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Noi, acum, avem nevoie de un moral bun. Atmosfera de la lot este bună, iar alături de suporteri putem învinge Bosnia.

De ce se tot retrag jucători de la naţională? Rădoi, acum Chivu...

Mi-e greu să spun. Cu siguranţă, ei îşi cunosc motivele. Rădoi şi Chivu au făcut multe pentru echipa naţională, dar, dacă asta a fost decizia lor, noi o respectăm.

"Dacă ai ofertă, poţi să pleci afară şi la 18 ani. Dar, dacă nu ai nimic, poţi să fii şi cel mai matur jucător din lume, că rămâi unde eşti.''

Ce ar însemna pentru tine, personal, o victorie în meciul de vineri?

Ceva fabulos! M-aş mai revigora, ar fi aşa... o răcorire. După sezonul zbuciumat de la Dinamo, am nevoie de un succes cu România!

Veţi juca iar pe Giuleşti. Se ştie că pe stadioanele din Bucureşti jucătorii echipelor rivale sunt huiduiţi. Gata să vă asumaţi acest risc?

Mda, ştiu că s-au mai întâmplat astfel de incidente. Sper, totuşi, să nu fie cazul acum. Îmi doresc vină şi suporteri din ţară, să jucăm cu tribunele pline şi toată lumea să ne susţină. Pentru că toţi evoluăm în tricoul echipei naţionale.

După finala Cupei, steliştii au strigat «Plânge, Torje, plânge!», iar acum sunteţi colegi la lot...

...Staţi aşa, ştiu unde vreţi să ajungeţi! Nu se pune problema să le port ranchiună steliştilor sau să am resentimente faţă de ei după finala Cupei României. Suntem prieteni, ne înţelegem OK. Ne antrenăm foarte bine împreună.

Ai deja 21 de ani, crezi că eşti destul de matur să faci pasul spre străinătate?

Nu aşa se pune problema, dacă sunt matur... Dacă ai ofertă, poţi să pleci afară şi la 18 ani. Dar, dacă nu ai nimic, poţi să fii şi cel mai matur jucător din lume, că rămâi unde eşti.

În timpul sezonului, se vorbea că la vară vei pleca...

Da, însă erau speculaţii. Tot ce ştiu este că pe 13-14 iunie trebuie să mă prezint la reunirea „câinilor" mei. La doar câteva zile după ce se termină turneul naţionalei din America. Mă gândesc acum doar să-mi fac treaba cât mai bine şi la lot.

Cum te simţi că nu ai câştigat niciun trofeu cu Dinamo, după trei ani şi jumătate în „Ştefan cel Mare"?

Fericit nu sunt. Tocmai de aceea este atât de mare supărarea în urma acestui sezon. Sper să mă revanşez acum la naţională şi la anul cu Dinamo.

Cine ţi-a fost foarte aproape, la Dinamo?

Nea Ando. Mi-a fost ca un tată. A ştiut mereu ce să-mi spună, cum să mă motiveze.

11 goluri a marcat  Torje pentru Dinamo în 37 de meciuri din acest sezon, în toate competiţiile.

"Nu le port ranchiună steliştilor şi n-am resentimente faţă de ei. Suntem prieteni, ne înţelegem OK. Ne antrenăm foarte bine împreună.''
Gabi Torje mijlocaş Dinamo

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite