Franţa sau Belgia: două finale în şase zile

Spre oroarea generală, Suedia-Anglia a luat sfîrşit. Unul din aceste două grupuri de vrăjmaşi ai balonului s-a trezit în semifinalele Cupei Mondiale, după o probă de talent care face din dna Dăncilă Viorica o Periclă a politicii europene.

Din cît s-a putut înţelege, Suedia a venit la Mondiale pentru a demonstra, alături de fraţii de planorism danezi, că autul e o armă subestimată în fotbal. Cîţiva jucători suedezi specializaţi în materie s-au dovedit, cum ar spune aceeaşi dnă Dăncilă, autişti de excepţie.

Ceva mai preocupată de folosirea capului ca unealtă dură la contactul cu mingea, Anglia a contribuit cu o anume artă a bulucirii compacte la cornere. Aşa numita schemă konga, aplicată de un pachet sudat care se risipeşte şi scapă de marcaj, imediat după execuţia cornerului, a fascinat presa engleză. Rezultatul cercetărilor spune că nimic nu e nou. Schema a fost preluată de la Lincoln City, un club care rezistă civilizaţiei şi supravieţuieşte în League Two sau, mai exact spus, divizia a patra engleză. În Anglia, fotbalul rămâne un superb joc local, imitat fără succes la Naţională. Cine nu crede asta n-a auzit de faimosul amical Chester-Liverpool. Scor 0-7. Jucat sâmbătă, la ora meciului Anglia-Suedia. Spectatori: 4396. 

Dezonorată de sfertul de finală nordic din care Anglia a ieşit ceva mai puţin învinsă, Cupa Mondială din Rusia a produs cîteva aberaţii masive în teren şi printre comentatorii care se uită cu totul altundeva.

Anglia dă ochii cu o echipă decentă abia în semifinalele celui mai important turneu de fotbal al lumii.

Cea mai activă din aceste tulburări a lucrat pe tabloul de competiţie. Cine priveşte partea stîngă a tabloului va observa cu groază mini-turneul vicios care a forţat măcelul reciproc al capetelor încoronate. Brazilia, Argentina, Uruguay, Franţa şi Belgia au jucat finală după finală de Cupă Mondială, s-au ciocnit şi s-au eliminat pentru onoarea de a fi adversara laureatei de pe dreapta tabloului. Acolo, într-o linişte balneară, întreruptă doar de asalturile patriotice ale Rusiei, echipe mediocre ca Anglia s-au trezit în faţa unui culoar pavat cu miere. Recapitulînd, Anglia a bătut norocos Tunisia, a zdrobit temuta Panama, a luat bătaie de la rezervele Belgiei, a reuşit un penalty în plus în faţa Columbiei fără James Rodriguez şi a zguduit placida Suedie. Cu o vorbă luată din surf: drum întins, cale bătută!

La capătul acestei plimbări agreabile, Anglia dă ochii cu o echipă decentă abia în semifinalele celui mai important turneu de fotbal al lumii. Ceea ce nu va face rău iluziei de grandoare naţională, mai ales dacă, după două meciuri prelungite pînă în iad, Croaţia va claca fizic sau mental. Totuşi, marele stimulent al Croaţiei e că joacă să bată statul supranumeric de drept. Luka Modric şi Dejan Lovren sînt în plin proces de corupţie la Zagreb, unde justiţia croată vrea să demonstreze că titanii evazionismului fiscal pot fi făcuţi scăpaţi doar în Europa de Vest şi doar dacă se numesc Messi şi Ronaldo. Sărmanul şi pripitul Gică Popescu a plecat cu exact 20 de ani prea devreme de la Barcelona.

Consecinţa directă a dezechilibrului scandalos de pe tabloul de joc e apariţia unui mit adoptat imediat de amatorii de idei livrate: apoteoza fotbalului european şi prăbuşirea sud-americanilor.

Belgia sau Franţa va fi Campioană Mondială, dar numai după ce va juca două finale în şase zile.

Cu toate patru semifinalistele recoltate din Europa, ideea e atractivă, dar asta numai pentru cine uită că sud-americanii s-au centi- şi deci-mat pe partea greşită a tabloului. Că Italia şi Olanda, doi din clasicii fundamentali, au ratat penibil calificarea la Mondiale. Tot aşa cum Germania a reuşit-o, doar pentru a face un curs intensiv de harakiri cu specialişti japonezi aduşi anume în Rusia. În sfîrşit, absenţa Europei de Est e monumentală. Croaţia e excepţia care confirmă regula care infirmă prezentul fotbalului est-european. Polonia, adică ipoteza după care Lewandowski joacă în fiecare meci la Bayern, a fost, la limită, un pic peste Panama.

Cea mai bună şi mai serioasă ştire pe care o aduce Cupa Mondială 2018 e o chestiune de emancipare a filozofiei de joc: mistica pasei laterale şi a posesiei a murit. Spania a fost eliminată după un meci în care a pasat budist-maniacal şi a avut 79% posesie. Asta înseamnă că ruşii au avut doar în parte dreptul la executarea propriilor lovituri de poartă şi că sistemul Barcelona a devenit un cult gol. Purtată de credinţa în sistem, Spania a ajuns să dezvolte un fotbal neconflictual, în care ritualul e prima datorie iar victoria e un detaliu exterior şi secundar.

Cealaltă mare noutate e o anomalie care dovedeşte că fulgerul poate lovi, repetat, în acelaşi loc: Belgia sau Franţa va fi Campioană Mondială, dar numai după ce va juca două finale în şase zile. Semifinala directă de la Sankt Petersburg e finala reală, înaintea finalei oficiale de duminică, pe Lujniki.