Fotografii cu copii având în fundal o zvastică, pe contul oficial de Facebook al clubului CSM Bucureşti. Pozele au fost şterse până la urmă, clubul şi-a cerut scuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSM Bucureşti, grupa de copii rugby
CSM Bucureşti, grupa de copii rugby

Clubul CSM Bucureşti, patronat de Primăria Capitalei, a postat pe contul oficial de Facebook mai multe fotografii cu echipele de copii ale secţiei de rugby, având în fundal o zvastică. Fotografiile au fost realizate la Complexul Sportiv Steaua din Bucureşti, în faţa unui zid pe care era desenată o zvastică.

"Astăzi, profitând de vremea superbă de afară, tigrişorii din ACADEMIA DE RUGBY Under 14, au participat la FESTIVALUL DE RUGBY PENTRU COPII “ Octavian Corneliu-Luluş” organizat pe stadionul Ghencea de către #CSASteaua în colaborare cu #AMRB. Sub îndrumarea domnilor antrenori Ionuţ FERARU si Florea OPRIŞ, #CSMB a participat la 3 categorii de vârstă: Under 14 şi Under 12 la baieţi, dar si cu o echipă formată în totalitate din fete. Felicitări şi succes în desluşirea tainelor rugbyului", se arată în postarea de pe contul oficial de Facebook, sub titlul "Aventura trigrişorilor continuă", postare preluată de gsp.ro.

"În România, utilizarea simbolurilor naziste este pedepsită de Legea nr. 217/2015, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii", a precizat sursa citată.

Clubul Sportiv Municipal şi-a exprimat, într-un final, regretul faţă de apariţia simbolului controversat din pozele postate pe contul oficial de Facebook.

"În legătură cu articolele apărute în presă, CSM Bucureşti doreşte să menţioneze faptul că scopul principal al postării apărute pe pagina oficială de Facebook este promovarea copiilor şi a juniorilor, practicanţi de rugby. Din păcate, simbolul prezent pe clădirea din spatele echipelor nu face cinste nimănui, astfel încât pozele au fost şterse. Ne cerem scuze, încă o dată, pentru această neînţelegere", a precizat clubul din subordinea Primăriei Capitalei, citat de news.ro.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite